La ce ajută lecitina, în afară de memorie
Știm cu toții că lecitina susține memoria în perioada examenelor, în situații de stres sau chiar ajută la remedierea diverselor tulburări de memorie. De curând, specialiștii au mai descoperit un beneficiu al acestui aminoacid: lecitina poate contribui și la slăbire!
Lecitina poate dizolva grăsimile din sânge, dar și pe cele depozitate în organism. Alături de carnitină, colină și coenzima Q10, lecitina împiedică depunerea colesterolului pe artere și ne ajută să și slăbim, potrivit doc.ro.
L-carnitina, colina, coenzima Q 10, lecitina sunt substanțe asemănătoare vitaminelor pe care, în ultima vreme, puteți să le luați din numeroase suplimente alimentare, recomandate în perioadele în care organismul este suprasolicitat, în post sau în cura de slăbire. Ideal însă ar fi să le preluăm din alimente integrale, importante în dietă deoarece, fără ele, nutrienții nu pot fi utilizați la maximum. Spre exemplu coenzima Q 10 e vitală în orice dietă, nu doar în cea pentru reducerea greutății. Fără coenzima Q10 nu se poate elibera energia din alimente.
Surse naturale de lecitină și alți aminoacizi
Organele de animal tânăr, precum vițel, miel și, în special, inima reprezintă surse bogate de aminoacizi. Mai mult, toate aceste substanțe împiedică apariția aterosclerozei și facilitează arderea grăsimilor. Astfel, se reduce și greutatea corporală.
Lecitina și colina pot fi găsite în tărâțe, gălbenuș de ou, lapte, drojdie de bere, leguminoase, soia, ulei de soia și uleiuri vegetale.
Organismul are nevoie de 50 de miligrame de lecitină pe zi, pe care le putem obține cu ușurință din alimentație, însă putem completa cu suplimente alimentare. Atenție la doze! Concentrații mai mari de 30 de miligrame pot cauza efecte adverse precum tulburări gastrointestinale, amețeli sau chiar acumulare de kilograme în plus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News