Data publicării:

La câteva ore după atacul de la Hama, președintele Siriei reiterează că țara e ţinta unei conspiraţii străine

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
assad
assad

Bashar al-Assad, președintele Siriei,  a declarat că ţara sa poate contracara orice conspiraţie străină menită să submineze unitatea naţională, relatează luni dimineaţă agenţia de stat SANA.

"Siria poate contracara noul capitol din conspiraţie prin informarea poporului său şi unitate naţională", a declarat Assad într-un discurs publicat de Revista Armatei Poporului, cu ocazia împlinirii a 66 de ani de la formarea armatei siriene.

"Conspiraţiile ne fac mai puternici, iar presiunea ne face să aderăm mai mult la standardele noastre şi la drepturile care nu pot fi lichiditate sau marginalizate", a spus Assad.

Guvernul pune cele cinci luni de revolte din Siria pe seama "bandelor înarmate" care lucrează pentru ţări arabe şi occidentale.

"Armata a fost un model de angajament faţă de cauzele naţiunii noastre şi un apărător al drepturilor sale, dovedindu-se a fi o fortăreaţă impenetrabilă care distruge visele şi planurile suspecte ale duşmanilor", a subliniat preşedintele.

Declaraţiile lui Assad intervin la câteva ore după ce armata a deschis focul în oraşul Hama şi în mai multe sate din ţară, provocând moartea a 136 de persoane.

Şeful statului a declarat că există un complot pentru a diviza poporul şi regiunea, însă "cei care au pus la punct conspiraţia au uitat că Siria are caracteristici unice, care o fac imună la conspiraţii".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel