Data publicării:

La Bulbucata, s-a investit în oameni

Autor: ana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
14763857
14763857

Laboratorul Local de Formare din comuna Bulbucata, județul Giurgiu, a găzduit în perioada 21-22 noiembrie 2013, două seminarii cu tema oportunități de carieră în mediul rural, organizate de Qipa Individual Development SRL, în parteneriat cu Primăria Comunei Bulbucata și cu SC Convex Nerwork SRL. La cele două evenimente distincte, parte integrantă din contractul de finanțare POSDRU/110/5.2/G/86837, alături de persoanele inactive din punct de vedere economic din localitate, identificat grup țintă al proiectului, au participat și specialiști în domeniul ocupării forței de muncă și oameni de afaceri din zonă.

Proiectul „Dezvoltarea mediului rural prin antreprenoriat şi angajare", selectat la finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 cofinanţat din Fondul Social European, axa prioritară 5: „Promovarea măsurilor active de ocupare”, contribuind la realizarea obiectivului domeniului major de intervenţie 5.2 „Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă", a vizat dezvoltarea abilităților de integrare pe piața muncii a 105 persoane din comuna Bulbucata, inactive din punct de vedere economic, prin servicii inovatoare de formare, coaching și orientare profesională.

Încadrat în Operațiunile orientative :”Dezvoltarea programelor integrate pentru formare, ocupare și alte măsuri de sprijin pentru populația din zonele rurale, care urmăresc reducerea agriculturii de subzistență” și ”Promovarea programelor care sprijină și încurajează demararea afacerilor în activități nonagricole", proiectul care a vizat localnicii din Bulbucata a contribuit la realizarea obiectivului Domeniului major de intervenție 5.2. al POSDRU : ”îmbunătățrea calității resurselor umane în zonele rurale, în vederea facilitării accesului la ocupare în activități non-agricole”.

Proiectul „Dezvoltarea mediului rural prin antreprenoriat şi angajare”, destinat persoanelor din Bulbucata a fost implementat în perioada 30 decembrie 2011 – 30 noiembrie 2013, identificat prin contractul POSDRU/110/5.2/G/86837.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel