Data actualizării:
Data publicării:

La 73 de ani, s-a transformat SPECTACULOS. Dovada că se poate, cum a reușit

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

O americancă de 73 a reușit, în câțiva ani, să slăbească foarte mult, după o luptă cu ea însăși, dar din care a ieșit învingătoare.

Joan MacDonald a început procesul de transformare, după cum ea însăși a recunoscut, în urmă cu trei ani, la îndemnul fiicei sale, care i-a explicat că are puterea să se schimbe.

După trei ani, Joan a postat pe o rețea de socializare rezultatul eforturilor sale:

”Acum 3 ani am început această călătorie lungă și lentă și acum îmi dau seama că există cu adevărat un sfârșit pentru orice.

În fiecare zi mă mișc pe baza alegerilor mele. Fiecare lună este o etapă nouă.

În fiecare an am impresia că m-am schimbat atât de complet, dar mă gândesc că pot să fac mai mult.

În acest moment, îmi dau seama cu adevărat că suntem nelimitați.

În orice moment, putem lua decizia unei schimbări.

Oricât de dificilă sau de provocatoare este viața, trebuie să rămânem fermi în atingerea țelului nostru și să perseverăm.

Când am început, nu mi-am imaginat niciodată că voi fi acolo unde sunt astăzi. Voiam doar să-mi refac sănătatea și să scap de medicamente.

Fiecare ușă prin care trecem duce la o altă ușă și apoi la alta.

Sper ca toți să alegeți să creșteți! Pentru a învăța să te iubești pe tine, să ai de tine în cel mai bun mod și să îndrăznești din nou să visezi și să iubești din toată inima”, a scris Joan MacDonald pe Instagram.

Foto 

 
 
 
View this post on Instagram

3 years ago I began this long, slow journey and now I realize that there really isn’t any end to it. Each day I move in a direction based on my choices. Each month is a new milestone. Each year I seem to have changed so completely I think I can’t change any more and yet I do.???????? At this point, I truly realize that we are limitless. At any moment we can make a decision to change. No matter how difficult or challenging life is, we must remain steadfast in our aim and keep inching forward. When I got started I never imagined I’d be where I am today. I just wanted to get my health back and get off my medication. Each door we step through leads to another door and then another. I hope you all keep choosing to grow! To learn to love yourself, take the best care of yourself, and dare to dream and love with your whole heart again.???????? . Pink outfit by @womensbest . . #transformation #hope #justdoit.

A post shared by Joan MacDonald (@trainwithjoan) onFeb 8, 2020 at 1:10pm PST

 

Când a început să slăbească, americanca avea 93 de kilograme. În afară de sport, ea a consumat suplimente nutritive, proteină pudră, creatină, omega 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel