Data actualizării:
Data publicării:

La 23 de ani, un tânăr cântărește 21 de kg. "Îl hrănim ca pe bebeluși. Există riscul să moară"

Autor: Cristina Alexandrescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un tânăr a fost descoperit de cei de la Direcția de Asistență Socială într-o stare critică. Deși are 23 de ani, nu cântărește mai mult de 21 de kilograme. 

Ce contează mai mult: viața sau banii? Pentru fratele lui Andrei există un singur răspuns

Reponsabil pentru tânărul de 23 de ani este fratele său, care primește în schimbul acordului cu autoritățile, aproape 1.000 de lei de la stat. Acord vizibil încălcat. 

Andrei are certificat de handicap permanent, cu asistent personal. Suferă de o boală congenitală. Din anul 2008, când Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava i-a acordat gradul I de handicap cu însoţitor, Andrei a fost îngrijit de mama lui. Anul trecut, mama tânărului a murit. 

O perioadă, după moartea mamei, Vasile Steţco, care locuieşte în aceeaşi casă sărăcăcioasă cu fratele Andrei, dar şi cu concubina lui şi cei doi copii ai lor, s-a ţinut de promisiune şi l-a hrănit cât de cât pe bolnav. În ultimul timp, bărbatul încasa doar banii de pe urma fratelui cu handicap, dar nu se mai îngrijea de el, ci îl încuia în casă, flămând, nespălat şi pleca cu o căruţă să adune fier vechi.

Încă un frate cu handicap

Andrei mai are un frate cu handicap, Iosif,  în vârstă de 21 de ani, Iosif.  "Situaţia lui Iosif este puţin diferită. Neavând pe cine să angajez ca asistent social, conform legii, am hotărât să-i acordăm indemnizaţia de însoţitor bolnavului. El cu banii respectivi, bani primiţi de la noi, din buget, 636 de lei, îşi plăteşte un om, respectiv pe un alt frate mai mare, pentru a-i cumpăra hrană şi medicamente. O să urmărim şi acest caz mai îndeaproape, pentru că s-ar putea să se ajungă în aceeaşi situaţie: fratele mai mare să-i ia banii lui Iosif şi să nu-i cumpere cele necesare. O să monitorizăm în continuare cazul”, a spus asistentul social Vladimir Cehren, scrie monitorulsv.ro

Hrănit ca un copil ca să nu moară

"L-am hrănit intravenos, ca pe bebeluși, pentru că revenirea la greutatea normală trebuie făcută ușor. În caz contrar, există riscul să moară", a declarat Eugen Cioșnar, director Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, la Antena 3. A adăugat: "Îl îngrijim în spital până când va fi luat de cei de la asistența socială și va fi găsit un loc unde să fie îngrijit". Mai are nevoie de două luni de îngrijire în spital. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel