Kremlinul susţine că savanţii ruşi sunt spionaţi permanent
Oamenii de ştiinţă ruşi sunt spionaţi permanent, a susţinut miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP.
"Spionajul ştiinţific şi industrial există. El funcţionează 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână şi vizează savanţii noştri, în special pe cei tineri", a afirmat el, făcând totodată apel la "vigilenţă".
Ministerul educaţiei şi cercetării de la Moscova recomandă întărirea controlului la reuniunile cu participanţi străini şi limitarea prezenţei acestora în sediile institutelor ruse, precum şi a folosirii aparaturii electronice. Un decret prevede că orice întâlnire a unui om de ştiinţă rus cu un coleg străin, în afara orelor de program, trebuie autorizată în prealabil de direcţiune şi urmat de un raport.
Unii din cei vizaţi au vorbit despre măsuri "absurde şi nerealiste" care vor "spori izolarea" Rusiei şi vor îngreuna activităţile ştiinţifice. Ei se tem de revenirea la practicile din epoca fostei URSS, unde savanţii nu puteau discuta cu confraţii lor din alte ţări decât în prezenţa unui însoţitor.
Directorul adjunct al Academiei de Ştiinţe a Rusiei, Alexei Hohlov, a apreciat miercuri că recomandările ministerului sunt contrare obiectivului stabilit de autorităţi, de a atrage mai mulţi studenţi străini în universităţile ruse şi de a facilita angajarea lor în Rusia.
Ministerul a dat asigurări că decretul "reflectă practicile internaţionale" privind comportamentul cercetătorilor.
Conform AFP, cercetătorii ruşi sunt nemulţumiţi şi îngrijoraţi de noile restricţii cu caracter "sovietic" privind contactele lor cu străinătatea, iar comunitatea ştiinţifică se teme de mai mulţi ani de influenţa tot mai puternică a serviciilor de securitate asupra muncii lor. Mai mulţi oameni de ştiinţă au fost condamnaţi pentru înaltă trădare sau pentru spionaj, în dosare controversate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News