Kremlinul s-a eschivat să răspundă dacă Putin a ordonat retragerea din Herson
Kremlinul s-a eschivat vineri să răspundă la întrebarea dacă preşedintele rus Vladimir Putin a dat sau nu ordin ca forţele ruse să se retragă din oraşul Herson (sudul Ucrainei), relatează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, s-a limitat să spună că această întrebare trebuie adresată Ministerului Apărării. Întrebat direct într-o conferinţă de presă dacă Putin a ordonat sau nu retragerea, Peskov a răspuns: 'Această întrebare se referă la desfăşurarea operaţiunii militare speciale, vă recomand să o adresaţi Ministerului Apărării'.
Oficiali instalaţi de Rusia în regiunea Herson evacuează în prezent zeci de mii de locuitori de pe malul vestic al fluviului Nipru, care desparte regiunea în două, şi au declarat că situaţia rămâne 'tensionată' în faţa avansului forţelor ucrainene. Ucraina se pare că se pregăteşte să dea o nouă lovitură crucială efortului de război al preşedintelui Vladimir Putin cu o contraofensivă pentru recucerirea Hersonului, primul mare oraş ucrainean capturat de Rusia după invazia sa în februarie.
Kievul a încercat ca nimic să nu ajungă în presă despre operaţiunile sale din jurul acestui oraş din sudul ţării săptămâna aceasta, aşa cum a făcut înainte de o contraofensivă încheiată cu succes în nord-estul Ucrainei luna trecută.
Publicaţia ucraineană Focus a relatat că experţi occidentali din domeniul securităţii au declarat că toate semnele indică o ofensivă majoră în zilele următoare, iar Rusia a semnalat deja o posibilă retragere.
Citește și - Zelenski spune că rușii au minat barajul hidrocentralei Kahovka din regiunea Herson
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, i-a acuzat joi seară pe ruşi că au minat un baraj al unei hidrocentrale aflate în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, şi sub controlul forţelor Moscovei, notează AFP.
'Potrivit informaţiilor noastre, agregatele şi barajul hidrocentralei Kahovka au fost minate de terorişti ruşi', a afirmat Volodimir Zelenski în discursul său zilnic publicat pe reţelele sociale.
În cazul distrugerii barajului (...), canalul Crimeei de Nord va dispărea pur şi simplu'
'În cazul distrugerii barajului (...), canalul Crimeei de Nord va dispărea pur şi simplu' şi va fi 'un dezastru de mare amploare', a adăugat preşedintele ucrainean care a menţionat deja această posibilitate în cursul unei intervenţii mai devreme, în faţa Consiliului Uniunii Europene.
Barajul hidrocentralei Kahovka este construit pe râul Nipru, într-o zonă aflată în prezent sub controlul armatei ruse şi nu departe de linia de contact cu forţele ucrainene, reaminteşte AFP. Vezi articolul aici!
Citește și - Rusia recunoaşte că transferă copii ucraineni către teritorii pe care le controlează
Rusia a recunoscut joi că transferă copii din Ucraina către teritorii pe care statul rus le controlează, însă a susţinut că singurul scop pe care îl are în vedere este bunăstarea lor şi că demersul nu constituie în niciun caz o sechestrare, transmite EFE.
În cazul copiilor războiului, care şi-au pierdut părinţii sau se află într-o situaţie gravă, noi încercăm să avem grijă de ei, însă unele mass-media susţin că îi sechestrăm. Este o încercare să le oferim îngrijire şi să sprijinim copiii care au nevoie de aşa ceva, indiferent de naţionalitatea lor sau de locul în care trăiesc. Este un act umanitar, a declarat ambasadorul Rusiei pe lângă ONU la Geneva, Ghennadi Gatilov, într-o conferinţă de presă cu membrii Asociaţiei Corespondenţilor pe lângă ONU.
Diplomatul rus a susţinut că acuzaţiile că furăm copii sunt idioţenii şi reprezintă o nouă încercare de a da vina pe Rusia. Vezi articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News