Kovesi Parchet European negocieri. Andrei Caramitru: Trebuie să se retragă. A devenit o unealtă
Andrei Caramitru (USR) are un sfat pentru Jean-Francois Bohnert din Franţa, candidat pentru Parchetul European.
Andrei Caramitru cere retragerea candidatului francez în favoarea Laurei Codruța Kovesi.
”Dl Bohnert trebuie sa se retragă. A devenit o unealta prin care a fost blocată nominalizarea procurorului European și o unealta a guvernelor corupte din Est (deși sunt convins ca este un om onorabil).
"Hartuirea din partea guvernului roman a condus si la o DISCREDITARE TOTALA a candidatului Consiliului", a spus si vicepresedinta Comisiei de libertati civile, Judith Sargentini
Ajunge. Domnule Bohnert - retrageți-va din cursa !!!”, a scris Andrei Caramitru.
Cine sunt candidații
În urma preselecţiei de către o comisie de experţi, Parlamentul şi Consiliul trebuie să aleagă acum între Laura Codruţa Kovesi şi Jean-Francois Bohnert din Franţa. Echipa de negociere a PE este formată din Claude Moraes, Ingeborg Grässle şi Judith Sargentini.
Parchetul European (EPPO), care se aşteaptă să fie operaţional la sfârşitul anului 2020, va fi o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro.
VEZI ȘI: Procuror-șef european. Comisarul pentru Justiţie: Anchetarea Codruţei Kovesi, o piedică
Până în acest moment, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului European. Cele cinci state care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda şi Danemarca) se vor putea alătura în orice moment.
Parchetul European va avea sediul central în Luxemburg şi va fi compus dintr-un procuror-şef şi un colegiu de procurori din toate ţările participante. Aceştia vor coordona investigaţiile curente desfăşurate de către procurorii delegaţi în fiecare stat participant.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News