Data actualizării:
Data publicării:

Kovesi, în cursa pentru procuror-şef european. Chirieac, observații cheie

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp
Kovesi
Kovesi

Marţi, Laura Codruța Kovesi urmează să fie audiată în comisia LIBE, apoi se va lua o decizie. Unii protestatari anunţă că merg acolo să o susţină. Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat situația la România TV.

"Să o susțină unde? Au loc audierile în comisia LIBE şi în comisia CONT. Apoi, în mod absolut neuzual, nu se mai votează în onorabilele comisii şi are loc acolo conferința preşedinţilor: preşedintele Parlamentului European şi preşedinţii grupurilor parlamentare, zece persoane. Aceştia hotărăsc cine este, din partea PE, alesul. Deoarece la comisie a ieşit procurorul francez, cu 50 de puncte, germanul şi doamna Kovesi, cu câte 29, acolo s-au ales. Acum, de ce au luat exact 29? Cred că Germania a mers cu doi candidaţi: propriul candidat şi doamna Kovesi. Nu ar fi ceva nemaiîntâlnit. În 2009, când s-a pus comisarul european pe Agricultură, a fost pus domnul Dacian Cioloș, din România, dar care a reprezentat Franţa, practic. Franţa avea doi comisari în Guvernul Europei deoarece comisar este egal ministru, pentru publicul nostru. Sună atât de rău comisar, că ne gândim la comisarii sovietici, dar nu are legătură una cu alta. Uniunea Europeană nu este Uniunea Sovietică",  a declarat analistul politic Bogdan Chirieac la România TV.

"Cineva cu multă putere a schimbat procedura"

"În conferinţa preşedinţilor, va ieși un candidat, apoi va avea loc medierea între Comisie şi Parlament, nu este cu vot. Trebuia să se voteze în Parlamentul European. Cineva cu multă putere, Germania sau Franţa, a schimbat procedura. Nu mai este vot, ci decizie politică. Candidatul lor a câştigat pe bune. Țările au fost reprezentate de ambasadori, s-a făcut punctajul. Acolo a fost o chestiune tehnică", a mai spus Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel