Spectacolul reprezintă un eveniment pentru scena bucureșteană din mai multe motive. ”The Sweet Science of Bruising”, titlul original al piesei de teatru, este un text nou, apărut în 2018, și care a trezit imediat interesul criticii de specialitate prin ineditul și actualitatea poveștii: patru tinere luptă în ringul de box, în Londra victoriană, încorsetate de haine, prejudecăți și tabuuri sociale, pentru drepturile lor, negate de o societate patriarhală, dar și pentru redefinirea conștiinței de sine.
Fiecare personaj, în complexitatea sa, reprezintă câte o temă paradoxal de actuală pentru vremurile pe care le trăim, de la sărăcie la lipsa accesului la educației, problemele imigrației, violența domestică și abuzul. Dar pentru aceste femei, explozia de libertate experimentată printre directe, croșee de dreapta și knockout-uri, sublimează scopul final, titlul de ”campioană mondială la box feminin” devenind simbolul renașterii personale.
Montarea Sânzianei Stoican, clasică și modernă în același timp, susținută milimetric de costumele și decorurile scenografului Valentin Vârlan, ne introduce în atmosfera victoriană redescoperită prin tehnologiile secolului al XXI-lea.
O poveste în care, deși la aproape 200 de ani distanță, fiecare dintre noi se va regăsi, așa cum speram că vom fi, liberi, dincolo de tragediile personale.
Despre toate aceste veți afla, pășind cu curaj în sala de teatru de la Excelsior, unde, în ringul de box victorian, le veți cunoaște pe Violet Hunter (Oana Predescu), Matilda ”Matty” Blackwell (Andreea Hristu), Anna Lamb (Andrea Șovan), Polly Stokes (Dana Marineci), antrenate și susținute de profesorul Charlie Sharp (Mihai Gruia Sandu) în Amfiteatrul Îngerului.
Vedeți mai multe detalii pe Spectacola.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales