Data actualizării:
Data publicării:

Klaus Iohannis, revocare Codruța Kovesi. Reacție de la Bruxelles la propunerea lui Tudorel Toader

Autor: Bogdan Bolojan, Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Klaus Iohannis a criticat de la Bruxelles prestația lui Tudorel Toader în chestinuea propunerii de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. 

Președintele Klaus Iohannis spune că nu a primit nici un fel de raport de la ministrul Justiției. 

"Da, asta este o procedură care va mai dura. M-am exprimat aseară instituțional, cum au constatat mai mulți analiști, dar asta este părerea mea. Nu am văzut raportul, nu a văzut nimeni raportul pe care s-a bazat domnul ministru, însă prestația pe care a avut-o aseară, sincer, nu mi-a plăcut. Iar ceea ce a prezentat - încă o dată, nu știu în ce măsură cele prezentate reflectă raportul sau nu.

Așadar, ce ne-a prezentat domnul ministru a fost total lipsit de claritate și, la o primă citire pe diagonală, a fost lipsit și de temeinicie. Deci nu au fost motive temeinice pentru a propune revocarea. Spun acest lucru fiindcă legea prevede destul de detaliat ce anume se urmărește când se întocmește un astfel de raport. Mai mult astăzi nu o să vă spun și nici nu aș avea ce să vă spun.

Mult-promisul raport nu a apărut pe site-ul ministerului, nu a apărut la Administrația Prezidențială și atunci când vom avea acest raport, probabil vom încerca să îl deslușim și atunci se va putea discuta mai mult", a dclarat prședintele Klaus Iohannis la Bruxelles.

"Va mai dura" 

Totodată, președintele Iohannis susține că demersul privind revocarea șefei DNA afectează imaginea României și că va mai dura până va lua o decizie.

"Am auzit aseară printre multe alte lucruri care nu m-au convins, un lucru interesant: dacă legea prevede o oportunitate, atunci ea nu poate fi cenzurată. Dacă legea spune că președintele revocă, asta este o chestiune de oportunitate politică. Dacă revocă sau nu, doar președintele poate să hotărască acest lucru. Avem la Administrația Prezidențială foarte buni profesioniști și vor face o analiză foarte serioasă. Nu am văzut nici un raport și mi-e greu să fac o evaluare. Va mai dura până voi lua o decizie. Acest demers al ministrului Tudorel Toader nu va duce la o îmbuntățire a situației României," a mai spus Klaus Iohannis.

 -Știrea inițială-

Președintele Klaus Iohannis este așteptat la Bruxelles să  facă declarații în urma raportului ministrului Justiției, Tudorel Toader, raport privind revocarea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. DC News va relua  declarațiile președintelui Klaus Iohannis

"Astăzi,  am avut parte de o prezentare lipsită de claritate a raportului privind activitatea conducerii DNA, făcută de ministrul Justiției. Mi-am exprimat în repetate rânduri opinia că Direcția Națională Anticorupție și conducerea DNA fac o treabă foarte bună, poziție pe care o mențin.

Administrația Prezidențială va face o analiză aprofundată a documentului prezentat. Voi uza de toate prerogativele mele constituționale pentru asigurarea funcționării unei justiții independente și pentru consolidarea statului de drept", a scris, joi seară, Klaus Iohannis, pe pagina personală de Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel