Data actualizării:
Data publicării:

Klaus Iohannis, primul discurs în Parlament. Amenințări pentru parlamentari

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Klaus Iohannis a susținut, luni, primul discurs în fața Parlamentului de când a fost ales în funcția de președinte al României. 

Președintele Klaus Iohannis merge în fața parlamentarilor, la ora 16:00, într-un context politic și juridic complicat, cu doar două ore înainte de votul în plenul Camerei Deputaților pentru ridicarea imunității deputatei Elena Udrea și la o zi după atacul fostului președinte Traian Băsescu. 

Înainte cu câteva ore de discursul din Parlament, președintele Klaus Iohannis a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj. 

VEZI AICI: Klaus Iohannis, mesaj înainte de discursul din Parlament

DCNEWS a transmis, în format LIVE TEXT, principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis, din Parlament. 

- Vă rog să primiți prezența mea ca un semn de deschidere și respect față de putere legiuitoare;

- Îmi asum astfel relația instituțională corectă, de parteneriat cu Parlamentul;

- Un asemenea parteneriat răspunde spiritului Constituției și așteptărilor cetățenilor, dar are și însemnate rațiuni practice

- Progresul unei națiuni nu se poate naște din conflict permanent între cei chemați să o reprezinte;

- Îmi propun să vin în fața dvs la începutul fiecărei sesiuni parlamentare pentru a vorbi despre priorități și soluțiile posibile;

- O spun direct: îmi doresc un parlament puternic, pentru că un parlament slab înseamnă o verigă slabă în construcția democratică;

- un parlament ferm în materie de integritate, corect în raport cu cererile justiției, responsabil în actul de legiferare și transparent în conduită va fi cu siguranță privit altfel de cetățeni;

- pentru o transformare profundă de sistem va trebui să renunțăm la câteva practici. În primul rând, la populism și electoralism;

- prin populism înțeleg să propui măsuri care afectează arhitectura statului fără argumente, doar pentru a atrage voturi;

- prin electoralism înțeleg sisteme de vot care să asigure câștigul electoral al unui partid;

- în acest fel nu se poate construi un stat;

- trebuie să recunoaștem că din cauza populismului și electoralismului suntem astăzi aici, nu în sens de vină, ci de responsabilizare, acum când avem șansa de a îndrepta lucrurile;

- totul a fost subsumat unui război politic lipsit de sens pe termen lung, dar consumator de energii și distrugător de speranță;

- au fost create reguli care răspundeau unor interese electorale de conjunctură;

- ca președinte pot să afirm că nu voi uza niciodată de instrumentul referendumului pe teme populiste, doar pentru a aduna voturi;

- noi, întreaga clasă politică, trebuie să reflectăm la rece dacă alegerea într-un singur tur a primarilor a fost oportună sau nu, dacă a făcut mai responsabilă adminstrația;

- trebuie să reflectăm cu sinceritate asupra consecințelor votului pe listă sau uninominal. Cum facem ca cetățenii să fie mai bine reprezentanți;

- chiar și tema reducerii numărul de parlamentari trebuie scoasă din sfera populismului;

- ne dorim un parlament ceva mai mic, dar nu pentru că democrația este costisitoare, ci pentru că dorim un parlament mai eficient și mai reprezentantiv;

- sunteți chemați să dați un răspuns adecvat și românilor din Diaspora. Am observat că există voință politică din toate părțile;

- este datoria mea să mă asigur că dreptul fundamental la vot al romănilor este respectat indiferent unde trăiesc ei;

- o adevărată practică la care trebuie să renunțăm este cea a schimbărilor de fațadă care acoperă starea de fapt. S-au mai făcut în România cosmetizări de ochii publicului;

- aparența schimbării care ascunde rezistența la schimbare nu este o soluție. Mai devreme sau mai târziu cei care o practică decontează la vot

- modificarea legislației privind finanțarea partidelor trebuie să ducă la creșterea transparenței, integrității și aprticipării, dar ș la dispariția unor fenomene absolut nedorite precum mita sau turismul electoral;

- campaniile electorale nu sunt concursuri de dat găleți

- în urma consultărilor cu partidele, am convenit un calendar care presupune ca până la finele sesiunii să avem un nou pachet de legi privind alegerile, votul din Diaspora, finanțarea partidelor. Mă aștept ca acest calendar să fie respectat;

- Parlamentul României are oportunitatea de a începe să recâștige în mod autentic încrederea oamenilor;

- unul dintre punctele importante unde am constatat că există acord se referă la răspunsul Parlamentului la solicitările justiției;

- doresc să salut preocuparea de a face schimbări în regulamentele de funcționare ale celor două camere, inclusiv că reprezentanții executivului se angajează să vină în fața Parlamentului;

- Discuțiile purtate îmi dau convingerea că se poate ajunge rapid la o soluție pentru simplificarea procedurilor de reținere a parlamentarilor și pentru urmărirea foștilor miniștri;

- Va fi un semnal de angajament public și voință politică în raport cu independența justiției și sprijinirea luptei anticorupție;

- funcția de legiferare a Parlamentului are nevoie să recapete conținut;

- Istoria recentă ne arată că toate partidele atunci când se află în opozitie critică folosirea OUG, dar când ajung la putere recurg la ele în măsură egală sau chiar mai mare.

- OUG 55 - o decizie luată la nivel de guvern s-a întors acum ca un bumerang asupra Parlamentului și a creat o situație juridică aproape imposibil de rezolvat;

- utilizarea freceventă a ordonanțelor ajunge să aibă efecte directe asupra oamenilor;

- cine să aibă încredere dacă legea este pusă, din când în când, între paranteze, prin ordonanță;

- respectul față de instituția Parlamentului se exprimă și în îndeplinirea obligațiilor care îmi revin în calitate de președinte;

- există din partea mea disponibilitatea de a media teme sensibile unde lipsa de dialog a condus la blocaj; o asemenea temă este Legea Securității cibernetice

- așteptările mari pot duce la rezultate mari;

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel