Klaus Iohannis, reuniune cu Consiliul European. Teme IMPORTANTE de discuție
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Președintele Klaus Iohannis va participa pe 19 iunie la reuniunea Consiliului European, în format de videoconferință, se arată într-un comunicat.    

În cadrul reuniunii, vor fi abordate Planul de relansare economică și Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 revizuit propuse recent de către Comisia Europeană, procesul de negociere a relațiilor viitoare dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii, precum și subiecte de politică externă”, transmite Administrația Prezidențială.

Șefii de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii vor avea discuții aprofundate cu privire la elementele incluse în pachetul de măsuri de relansare economică propus de către Comisia Europeană (Next Generation EU), prezentând poziționările cu privire la aspectele de interes prioritar pentru statele membre. Ulterior acestei reuniuni, Președintele Consiliului European, domnul Charles Michel, va prezenta varianta revizuită a pachetului de negociere pentru viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021-2027 și pentru Planul de relansare economică.

Președintele României va menționa că propunerile Comisiei Europene reprezintă o bună bază de pornire în negocieri, în vederea asigurării resurselor pentru acoperirea nevoilor financiare substanțiale din perioada post-criză COVID-19”, se mai arată în comunicat.

Este nevoie de sprijin financiar

Șeful statului va sublinia faptul că toate statele membre au nevoie de sprijin financiar în acest proces de recuperare economică, chiar dacă într-o măsură diferită, în condițiile în care instrumentele și mecanismele naționale se dovedesc insuficiente într-un astfel de context. Astfel, asigurarea unui acces rapid și eficient la finanțare pentru toate statele membre este esențială pentru a permite acestora să diminueze daunele produse de criză.

Președintele Klaus Iohannis va reafirma sprijinul României pentru avansarea negocierilor în vederea obținerii, cât mai curând posibil, a unui acord final privind viitorul buget multianual al Uniunii, subliniind că viitorul buget ar trebui să fie substanțial, echilibrat și capabil să răspundă preocupărilor statelor membre”, mai transmite Administrația.

Pașii de urmat în negocierile de după Brexit

De asemenea, membrii Consiliului European vor discuta despre pașii de urmat în cadrul negocierii relațiilor viitoare dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii, având în vedere faptul că progresele obținute până în prezent în procesul de negociere sunt limitate, existând un număr de domenii în care se mențin divergențe importante între cele două părți”, mai scrie în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel