Data publicării:
Klaus Iohannis, mesaj transmis cu prilejul Zilei Europei: În aceste vremuri dificile, teama și incertitudinea creează terenul fertil pentru dezinformare și atacuri hibride
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 9 mai 2023, un mesaj cu prilejul Zilei Europei.
"Ziua Europei ne găsește în acest an într-un moment de profundă schimbare la nivel global. Consecințele războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei s-au multiplicat, iar principiile, valorile și sistemul multilateral care au stat la baza păcii mondiale după cel de-al Doilea Război Mondial sunt în continuare amenințate, în timp ce la nivel global este vizibilă tendința de fragmentare și reașezare geopolitică.
Securitatea cetățenilor noștri și reziliența societăților au dobândit noi valențe, de la protejarea democrației și a statului de drept și asigurarea prosperității economice, la sprijinirea celor care luptă pentru pace și pentru valorile în care credem. La acestea se adaugă găsirea de soluții rapide la schimbările climatice – cu efecte din ce în ce mai dramatice asupra vieții de zi cu zi - și, respectiv, adaptarea, de asemenea rapidă, la mediul digital în care trăim", a transmis președintele Klaus Iohannis.
"În acest context global cu multe provocări, Europa – simbol al valorilor păcii, libertății, democrației și drepturilor omului – are astăzi un rol cu atât mai important. Apărarea acestor valori este o responsabilitate care va determina în ce lume se vor dezvolta generațiile viitoare.
România este parte activă a eforturilor și a inițiativelor europene de implementare a priorităților strategice comune, în beneficiul cetățenilor noștri. Unitatea și solidaritatea rămân principalul nostru atu, iar ultimii ani au fost dovada clară că doar uniți și solidari suntem mai puternici.
Mecanismul de Redresare și Reziliență este o expresie a acestor principii, o creație europeană vizionară, care a reușit mobilizarea unor resurse impresionante, din grijă pentru următoarele generații. Pentru România, alături de fondurile de coeziune, acest mecanism este o oportunitate unică de modernizare și dezvoltare. Suntem datori ca prin eforturi comune să profităm de această oportunitate pentru a participa cu succes la procesul de transformare și de modernizare a României, orientat către nevoile viitorului.
Reziliența noastră comună, deci și a României, presupune o economie solidă, competitivă, adaptată viitorului, digitalizare, investiții în cercetare și inovare, lanțuri de aprovizionare stabile și de încredere, securitate energetică garantată la prețuri accesibile, iar adaptarea urgentă la schimbările climatice trebuie să stimuleze competitivitatea Uniunii şi să protejeze, în același timp, cetățenii. Toate acestea sunt teme esențiale pentru sănătatea și bunăstarea generațiilor viitoare.
Securitatea Uniunii Europene înseamnă și o protecție adecvată a frontierelor externe, iar contribuția României la securizarea acestora este larg recunoscută și apreciată la nivel european și nu numai. Am convingerea că, în spiritul principiilor responsabilității, unității și solidarității între toți membrii Uniunii Europene, prin dialog şi angajament constructiv din partea tuturor, România își va primi locul binemeritat în cadrul spațiului european de liberă circulație.
Consolidarea securității noastre este, de asemenea, esențială, implicând o cooperare strânsă pentru creșterea capacităților de apărare, în deplină complementaritate cu NATO, precum și pentru întărirea rezilienței în fața amenințărilor hibride și a celor din spațiul cibernetic. În fața agresiunii ruse, trebuie să menținem fără ezitare sprijinul solid și consistent acordat Ucrainei, eforturi la care România participă activ. Miza strategică este clară: garantarea faptului că retrasarea cu forța a frontierelor dintre state suverane nu poate fi acceptată, nici în Europa și nicăieri în lume.
România a fost și va rămâne un promotor vocal al răspunsului european ferm de sprijin al rezilienței și al securității Republicii Moldova. Reuniunea Comunității Politice Europene, care va fi găzduită la Chișinău la 1 iunie anul acesta, va transmite un mesaj fără echivoc de solidaritate: Europa este alături de cetățenii Republicii Moldova în eforturile lor de a-și apăra opțiunea strategică europeană şi libertatea.
Contextul global actual nu ne permite să ne limităm acțiunea externă la vecinătatea imediată. Europa globală este răspunsul potrivit la o lume din ce în ce mai polarizată, iar acțiunea externă a României din ultimul an a contribuit substanțial la dinamizarea contactelor cu parteneri din întreaga lume, pentru a construi parteneriate diversificate și de încredere și, totodată, pentru a expune în mod obiectiv realitățile războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei.
Europa în care trăim, Europa noastră, la care generații întregi au aspirat și pentru care au luptat, nu este un bun câștigat. Trebuie cu toții să o protejăm, continuu. În aceste vremuri dificile, teama și incertitudinea creează terenul fertil pentru dezinformare și atacuri hibride, care pun în discuție principiile și valorile democratice în care credem. În fața acestor acțiuni, este necesară o abordare rațională, o analiză atentă a informațiilor și a surselor, nealterată de manipulare, precum și angajarea în dezbateri constructive pe temele europene majore de interes pentru societatea noastră.
Protejând Europa, ne protejăm pe noi, securitatea și prosperitatea noastră. Soluțiile europene pentru provocările actuale sunt soluții pentru viitorul cetățenilor noștri.
România are capacitatea de a contribui substanțial, în continuare, la realizarea acestor obiective comune. Suntem un stat membru matur și responsabil, cu un profil european solid și credibil, recunoscut și apreciat de partenerii noștri.
Interiorizând aceste repere, am încredere că sprijinul cetățenilor români pentru Uniunea Europeană și pentru valorile fundamentale europene va rămâne de neclintit.
La mulți ani, Europa!
La mulți ani, România în Uniunea Europeană!"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News