Data publicării:

Klaus Iohannis, mesaj absolvenţilor de la Academia de Poliţie

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj cu ocazia festivităţii de absolvire a promoţiei 2016 a Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza', context în care le-a cerut absolvenţilor să aibă toleranţă zero faţă de faptele antisociale şi să fie un exemplu de conduită şi de responsabilitate pentru cetăţeni. 

El a susţinut, în mesajul transmis de consilierul prezidenţial Ion Oprişor, că Academia de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza', singura care pregăteşte specialişti pentru departamentele operative ale Ministerului Afacerilor Interne, are un rol esenţial în apărarea valorilor fundamentale ale statului de drept şi un impact direct asupra vieţii şi securităţii cetăţenilor.

'Drumul pe care l-aţi ales impune standarde profesionale şi umane, maturitate şi performanţă. Sunt convins că formarea din interiorul Academiei de Poliţie v-a pregătit pe deplin pentru acest drum şi că veţi face, astfel, cinste Ministerului Afacerilor Interne şi României', a arătat şeful statului. Iohannis a menţionat că ne aflăm într-un context complicat şi în continuă schimbare, în care nevoia de securitate şi siguranţă a cetăţenilor reclamă profesionalism, promptitudine şi rigoare din partea poliţiştilor.

'Nu aveţi o misiune deloc uşoară. Dacă privim în jurul nostru, în regiune şi în Europa, constatăm o creştere a fenomenelor infracţionale, a criminalităţii transfrontaliere, a traficului şi a consumului de droguri. Fenomenul migraţiei, ameninţarea teroristă, dar şi evoluţia situaţiilor din domeniul urgenţelor civile întregesc un tablou care impune atenţie, capacitate de reacţie şi fermitate din partea dumneavoastră', a afirmat şeful statului. El a precizat că principiul potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege trebuie să stea la baza activităţii MAI, a componentelor sale şi a fiecărui poliţist.

[citeste si]

'În consecinţă, vă cer toleranţă zero faţă de faptele antisociale. Într-un stat de drept, legea nu se negociază, ea se respectă şi se aplică, astfel încât cetăţenii să simtă că trăiesc într-o Românie sigură', a subliniat Iohannis. Şeful statului a indicat că este nevoie de mai multă solidaritate în societate împotriva acestor fenomene şi i-a îndemnat pe absolvenţii Academiei de Poliţie să încurajeze o astfel de solidaritate şi să-şi asume fără ezitare obligaţiile profesionale şi civice specifice activităţii. De asemenea, Klaus Iohannis le-a transmis poliţiştilor că au datoria morală să fie exemplu de conduită şi de responsabilitate pentru cetăţeni. 'Îmi pun în dumneavoastră speranţa că veţi contribui cu succes la stoparea şi prevenirea faptelor antisociale, la creşterea siguranţei persoanei şi a proprietăţii private, precum şi la reducerea violenţei în societate.

Vă urez ca prin loialitate şi fidelitate faţă de ţară şi faţă de lege, prin faptele dumneavoastră şi rezultatele obţinute să vă bucuraţi de aprecierea cetăţenilor acestei ţări. În tot ceea ce veţi face de aici înainte, în misiunile încredinţate, să nu uitaţi că întreaga dumneavoastră activitate se desfăşoară în slujba cetăţenilor şi a comunităţii, în baza respectării prevederilor Constituţiei şi legilor ţării', a spus Iohannis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel