Klaus Iohannis, lovitură sub centură de la Boiko Borisov, premierul bulgar
Prim-ministrul bulgar Boiko Borisov a confirmat, într-o declarație pentru jurnaliști la Sofia, că se opune ideii de creare a unei flote comune a Bulgariei, României, Turciei și Ucrainei, vizând contracararea prezenței navale a Rusiei în Marea Neagră, transmite BTA, preluat de Agerpres.
Potrivit "24 Ceasa" ("24 de ore"), Borisov a dezaprobat inițiativa președintelui român Klaus Iohannis, prezentată la Sofia, în timp ce șeful statului bulgar, Rosen Plevneliev, a susținut-o. Publicația a mai scris că, în urma reacției lui Borisov, Turcia a suspendat unilateral acordul de readmisie a migranților.
"Susțin NATO și UE, susțin interesele economice ale Bulgariei, dar această linie nu trebuie încălcată. Dacă bulgarii gândesc altfel, mă vor înlocui cu altcineva", a declarat Boiko Borisov.
El a precizat că așteaptă revenirea ministrului de externe, Daniel Mitov, din Bosnia și a ministrului apărării, Nikolai Nencev, de la Bruxelles. "Voi fi foarte nemulțumit dacă ei și-au asumat angajamente. Dacă au dat speranțe zadarnice fără să mă informeze, vor avea o problemă cu mine. Îi voi trimite să lupte pe mare", a afirmat premierul bulgar.
"Vreau să văd iole, iahturi, turiști, dragoste și pace în stațiunile noastre de la Marea Neagră, nu vreau fregate care să brăzdeze marea. Putem ține exerciții bulgaro-române oricând vrem, dar cealaltă variantă ar fi optarea pentru un conflict militar", a comentat el.
"Bulgaria este unul din cei mai loiali membri ai UE și NATO. Avem o bază bulgaro-americană, organizăm exerciții și conferințe, antrenamente au loc tot timpul, am făcut tot ceea ce trebuie făcut ca membri NATO. Chiar și în mijlocul aceste crize, ne-am revizuit politica și am majorat cheltuielile militare pentru a liniști forțele armate", a indicat el.
Borisov a făcut referire la proiectul gazoductului South Stream, când Turcia, stat membru NATO, și Rusia și-au schimbat pozițiile peste noapte.
"Nici măcar un singur vecin sau omolog nu a vorbit în apărarea mea atunci când președintele Putin m-a admonestat la Ankara în prezența lui Erdogan, spunând că Bulgaria a pierdut totul. Noi am fost implicați în conflicte grele și, când a trebuit să ne apărăm interesele naționale în proiectele pentru oleoductul Burgas-Alexandroupolis, South Stream și centrala nucleară de la Belene, am fost mai mult decât fermi. Nu mai este nimeni ca noi în Europa", a mai spus Borisov.
"Am spus întotdeauna că în niciun caz Bulgaria nu va fi atacată de Rusia, ei se implică în alte tipuri de acțiuni, în majoritate economice, pe teritoriul bulgar', a comentat Borisov. 'Suntem creștini ortodocși, avem o bază comună în religie, cultură și toate celelalte. (...) Rusia poate fi un pic nervoasă în legătură cu alții, dar va fi foarte marcată dacă Bulgaria va face acest lucru", a mai spus Borisov.
Potrivit Sofia News Agency, premierul bulgar a declarat că atât el, cât și președintele Plevneliev sunt împotriva propunerii României de creare a unei flote comune la Marea Neagră, care să contracareze influența Rusiei.
[citeste si]
"Nave NATO ar putea patrula la frontierele noastre maritime doar în cazul unui aflux puternic de refugiați", a afirmat el, în cadrul unei întâlniri cu președintele Plevneliev și cu ministrul apărării, Nikolai Nencev.
Borisov s-a deplasat la sediul președinției pentru o întâlnire de urgență în urma relatărilor conform cărora Turcia a suspendat acordul de readmisie semnat cu Bulgaria în mai, din cauza rezistenței opuse de această țară la propunerea privind flota comună, prezentată de România, dar sprijinită și de Turcia.
Ambasada turcă la Sofia a negat că activitățile stipulate în document au fost suspendate.
"Nimeni nu ar trebui să se îndoiască de poziția noastră pro-NATO", a declarat Borisov în cadrul întâlnirii, citat de "24 Ceasa", insistând însă că nu este acceptabilă crearea flotei "în felul în care a fost propusă la întâlnirea cu prim-ministrul român și cu președintele român, suntem împotrivă".
Cotidianul a mai scris că, în timp ce Plevneliev salutase ideea unei flote la Marea Neagră, evocată cu prilejul întrevederii cu omologul său român, Borisov a respins-o în mod vehement.
"Președintele și ministrul apărării" sunt și ei împotriva propunerii, au fost cuvintele lui Borisov.
La rândul său, Plevneliev a afirmat că subiectul a fost discutat în timpul întrevederilor cu oficiali români, dar că nu a fost luată nicio decizie.
"Să punem capăt speculațiilor că vor fi create flote împotriva cuiva", a declarat el, citat de Focus News Agency, precizând că, la întâlnirea cu Klaus Iohannis, acesta a prezentat posibilitatea unei inițiative regionale în cadrul NATO, care ar implica manevre navale comune.
Șeful statului bulgar a menționat că singurul subiect discutat a fost brigada multinațională cu sediul în România, care ar oferi instruire pe baze rotaționale și la care Bulgaria ar putea contribui cu 400 de militari.
El a reiterat că Bulgaria și România urmează să facă o propunere comună la summitul NATO de la Varșovia, dar a exclus că aceasta are legătură cu înființarea de unități militare comune îndreptate împotriva altor state.
În ce-l privește, ministrul Nencev a negat că și-ar fi asumat vreun angajament de participare a Bulgariei la unități comune la Marea Neagră, dar a admis că a fost informat de omologul său român Mihnea Motoc despre "inițiativa României și Turciei". Subiectul trebuie discutat la nivelul Alianței, a mai spus Nencev.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News