Data actualizării:
Data publicării:

Klaus Iohannis, lansare PRIMUL PAS: Campania din 2014, minată de abuzuri şi scandaluri

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele Klaus Iohannis își lansează sâmbătă, 23 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2015, noua sa carte "Primul Pas", o continuare a volumului "Pas cu pas" . Șeful statului dezvăluie în această a doua carte a sa informaţii din culisele campaniei electorale şi din primele zile ale mandatului său la Palatul Cotroceni.

Președintele României Klaus Iohannis va fi prezent sâmbătă 23 mai, la ora 15.00, la Salonul Internațional de Carte Bookfest de la Romexpo, pentru lansarea cărţii "Primul pas".

"Campania din 2014 a avut o dinamică foarte atipică şi a fost minată de câteva abuzuri şi scandaluri care au eclipsat temele demne de a fi discutate într-un astfel de interval. (...) Cred că analizarea acestor derapaje, fie ele legislative sau de comportament, ne poate face pe toţi mai atenţi la ceea ce înseamnă valori democratice, integritate şi, nu în ultimul rând, respect pentru adversar. Pentru toate aceste motive, dar mai ales pentru deschiderea nebănuită pe care au demonstrat-o în noiembrie 2014, cartea Primul pas le este dedicată celor peste 6 milioane de români care au crezut în acest mod nou de a face politică şi mi-au dat voturile lor", spune Klaus Iohannis în introducerea volumului Primul pas, scrie romaniatv.net.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel