Întrebare: Domnule Președinte, unul dintre obiectivele principale ale mandatului dumneavoastră, al doilea mandat, spuneați în campania electorală, este modificarea legilor justiției, în conformitate cu exigențele europene. Recent, această modificare a legilor justiției a fost o sursă de tensiune în Coaliție. Mai exact, au existat voci dinspre Partidul Național Liberal care îi reproșează ministrului Justiției că a transmis aceste legi către CSM, le-a pus în dezbatere publică fără să consulte coaliția. Dumneavoastră ați avut o consultare cu ministrul Stelian Ion și cum priviți modificările care privesc atribuțiile dumneavoastră, mă refer în special la introducerea unui aviz conform din partea CSM la numirea procurorilor șefi?
Klaus Iohannis: Introducerea avizului conform este opozabil ministrului, și nu Președintelui. Este un detaliu care nu a fost bine explicat public. Președintele nu stă în niciun fel de aviz conform sau neconform, în conformitate cu Constituția României. Deci, ca să fiu mai clar, dacă avizul CSM devine conform, atunci CSM va putea să refuze propunerea ministrului, dar nu va putea să-l refuze pe Președinte. Ca să ne clarificăm cu acest aviz.
Totuși, mi se pare un pas care trebuie bine discutat, cum și întregul proiect trebuie mult mai bine discutat. A existat o dezbatere publică pe un proiect care a fost lucrat pe când la Ministerul Justiției a fost domnul ministru Predoiu. Acel proiect, al ministrului Predoiu, a fost discutat pe larg în diferite formate. Proiectul elaborat de ministrul Stelian Ion nu a fost dezbătut în aceste formate, ci a fost trimis direct CSM spre avizare, ceea ce nu a corespuns nici intenției Coaliției, nici spiritului legii, drept pentru care Coaliția a înființat o comisie de parlamentari care, împreună cu ministrul, sigur, și cu alte autorități, vor analiza aceste propuneri. Este evident că în Coaliție a existat o oarecare nemulțumire pentru că nu au fost consultați, lucru care, între timp, s-a corectat.
Întrebare: Deci, ca să clarificăm: atribuțiile Președintelui rămân neschimbate în legătură cu numirea procurorilor șefi? În continuare va putea numi inclusiv un candidat care are aviz negativ de la CSM?
Klaus Iohannis: Aceste chestiuni sunt momentan în faza de proiect. Ele vor fi discutate, vor intra în Parlament, vor intra în dezbatere parlamentară și, după aceea, vom vedea în ce formă vor ajunge ele. Evident că eu nu cred că atribuțiile Președintelui României trebuie diminuate și, în consecință, personal nu sunt de acord cu această variantă, dar nu știu dacă ea va rămâne sau nu va rămâne în proiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol