Klaus Iohannis a semnat în cartea de condoleanţe deschisă în memoria reginei Elisabeta a II-a
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a semnat în cartea de condoleanţe deschisă în memoria reginei Elisabeta a II-a.

Klaus Iohannis a semnat, marţi, în cartea de condoleanţe deschisă în memoria reginei Elisabeta a II-a la reşedinţa ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, transmite Agerpres. Președintele României a fost însoţit de consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Delia Dinu, Daniela Bârsan.

Ambasada Marii Britanii din Bucureşti a anunţat, luni, că a fost deschisă o carte de condoleanţe online, dar şi în format fizic, la reşedinţa din Strada Armindenului din Capitală, în urma morţii reginei Elisabeta a II-a. Cartea de condoleanţe online poate fi accesată la adresa www.royal.uk. De asemenea, persoanele care doresc să aducă un ultim omagiu direct către Ambasada Marii Britanii din Bucureşti o pot face în format electronic la adresa de email: [email protected]. Cartea de condoleanţe în format fizic este deschisă până miercuri între orele 10:00 - 13:00 şi 14:00 - 16:00.

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa luni, 19 septembrie 2022, la funeraliile de stat ale Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a, la Westminster Abbey, Londra.

VEZI ȘI: Familia Regală a României, la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Prințul William, mesaj emoționant: Bunica mea spunea că durerea este preţul pe care îl plătim pentru iubire

Prinţul de Wales, William, moştenitorul tronului britanic, i-a adus un omagiu bunicii sale, Regina Elisabeta a II-a. Declarația a fost publicată sâmbătă de Palatul Kensington şi redată integral de PA Media/dpa, relatează Agerpes

"Joi, lumea a pierdut un lider extraordinar, al cărui angajament faţă de ţară, regate şi Commonwealth a fost absolut. Se vor spune atât de multe în zilele următoare despre semnificaţia domniei sale istorice. Eu, însă, am pierdut o bunică. Şi, deşi voi plânge pierderea ei, mă simt totodată incredibil de recunoscător.

Am beneficiat de înţelepciunea şi reasigurarea Reginei până în al cincilea deceniu de viaţă. Soţia mea a beneficiat timp de 20 de ani de îndrumarea şi sprijinul ei. Cei trei copii ai mei au avut ocazia să petreacă vacanţe cu ea şi să creeze amintiri care vor dura toată viaţa lor.

A fost alături de mine în cele mai fericite momente ale mele. Şi a fost alături de mine în cele mai triste zile din viaţa mea. Ştiam că această zi va veni, dar va trece ceva timp până când realitatea vieţii fără Grannie va fi cu adevărat reală.

Îi mulţumesc pentru bunătatea pe care a arătat-o familiei mele şi mie. Şi îi mulţumesc în numele generaţiei mele pentru că a oferit un exemplu de devotament şi demnitate în viaţa publică, care era de altă epocă, dar care a fost întotdeauna relevant pentru noi toţi.

Bunica mea spunea că durerea este preţul pe care îl plătim pentru iubire. Toată tristeţea pe care o vom simţi în următoarele săptămâni va fi o mărturie a iubirii pe care am simţit-o pentru extraordinara noastră Regină. Îi voi onora memoria susţinându-l pe tatăl meu, Regele, în orice mod posibil", este mesajul lui William. Vezi mai mult AICI.

VEZI ȘI: Scrisoarea secretă a Reginei Elisabeta a II-a. A scris-o în 1986, este ascunsă într-un seif și poate fi deschisă abia în 2085

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel