Klaus Iohannis a semnat decretele de eliberare din funcție a unor magistrați
Președintele Klaus Iohannis, a semnat, vineri, decrete de eliberare din funcţie a unor magistraţi şi de promulgare a unor legi.
- Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Vaslui a doamnei Elena Simionescu – pensionare, la data de 1 iulie 2015;
- Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a doamnei Adriana Chioseaua – pensionare, la data de 1 august 2015;
- Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Buzău a doamnei Ioana Ghiuru – pensionare, la data de 1 septembrie 2015;
- Decret privind eliberarea din funcţia de judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Buzău a doamnei Maria Coţofană – pensionare, la data de 10 august 2015;
Citește și: Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia începutului Ramadanului
- Decret privind eliberarea din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru minori şi familie Braşov a doamnei Cristiana Câmpeanu – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a domnului Tomiţă Ionuţ Neagu - ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni;
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul agriculturii;
- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2014 pentru modificarea alin. (3) al Art. 26 din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005;
- Decret pentru promulgarea Legii privind declararea satului Bicaci, aparținând comunei Gepiu, judetul Bihor, localitate-martir a luptei anticomuniste;
- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2015 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News