Klaus Iohannis a desemnat un nou ambasador la NATO. Cine este Dănuț-Sebastian Neculăescu
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Dănuţ-Sebastian Neculăescu
Dănuţ-Sebastian Neculăescu
Președintele Klaus Iohannis  a semnat, luni, 17 ianuarie, acreditarea  lui Dănuț-Sebastian Neculăescu în calitatea de ambasador la NATO.

- Decret privind acreditarea domnului Dănuţ-Sebastian Neculăescu în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentant permanent al României la NATO şi şef al Delegației Permanente a României la NATO;

- Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Judecătoria Cluj-Napoca a doamnei Ecaterina-Elena Pîrvu – pensionare, la data de 17 ianuarie 2022;

- Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a doamnei Daniela Constantin – pensionare, la data de 17 ianuarie 2022.

Cine este Dănuț Sebastian Neculăescu

Dănuț Sebastian Neculăescu, 46 de ani, este secretar de stat pentru afaceri strategice, diplomat de carieră și lucrează în Ministerul Afacerilor Externe al României din octombrie 2002, potrivit CV-ului publicat pe site-ul MAE. 

În perioada 2017-2019 a deţinut funcţia de secretar de stat pentru relații cu vecinătatea estică și relații multilaterale la nivel global. 

Pe parcursul carierei diplomatice a îndeplinit responsabilități atât în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, cât și în serviciul diplomatic exterior.

În intervalul aprilie - iulie 2017 a îndeplinit funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al Prim-ministrului. 

Anterior, din iunie 2016 și până aprilie 2017 a deținut funcția de secretar de stat pentru afaceri strategice și, ulterior, pentru afaceri regionale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. A contribuit la aprofundarea dialogului strategic cu SUA, inclusiv prin participarea la consultări în cadrul Celei de a V-a reuniune a Task-Force-ului pentru implementarea Declarației comune privind Parteneriatul Strategic.

În perioada august 2015 – iunie 2016, a ocupat poziția de director general pentru afaceri strategice, iar în intervalul octombrie 2011 – ianuarie 2013, respectiv noiembrie 2013 – august 2015 a îndeplinit funcția de director pentru politici de securitate. Din aceste poziții a contribuit la pregătirea Summit-urilor NATO din SUA (Chicago – 2012), Marea Britanie (New Port – 2014), precum și la dezvoltarea parteneriatelor strategice ale României pe dimensiunea de securitate cu SUA, Polonia și Turcia. 

În intervalul mai 2009 – septembrie 2011 a fost adjunctul reprezentantului permanent al României pe lângă Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), cu sediul la Viena, și Comisiei pregătitoare a Tratatului pentru Interzicerea Totală a Testelor Nucleare (CTBTO). 

 Este absolvent al Facultății de Științe Politice și Administrative a Universității din București și al Facultății de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu, București. 

A absolvit cursuri ale Academiei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe (2002), Academiei Diplomatice din Marea Britanie (2002) și Colegiului NATO de la Roma (2003).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel