Data actualizării:
Data publicării:

Klaus Iohannis, declaraţiile momentului la Cotroceni

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sebastian Kurz și Klaus Iohannis
Sebastian Kurz și Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis urmează a susţine o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni, alături de Cancelarul Republicii Austria, Sebastian Kurz.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, la Cotroceni, pe Cancelarul Republicii Austria, Sebastian Kurz. Cei doi susţin o declaraţie de presă la finalul şedinţei. DC News transmite, live text, principalele declaraţii făcute de către cei doi. 

"Am discutat o serie de dosare pe care România le va prelua de la preşedinţia austriacă."

"Am fost de acord că noul cadru financiar 2021-2027 reprezintă o oportunitate de avansare a politicilor europene prin stabiliarea unui buget echilibrat şi echitabil."

"Am discutat astăzi despre nevoia cetăţenilor europeni de securitate şi nevoia de a avea un răspuns adecvat la criza migraţiei."

"În planul relaţiei bilaterale am discutat despre relaţiile economice foarte solide dar şi despre potenţialul neexplotat de intensificare a schimburilor şi investiţiilor."

"Suntem interesaţi de atragerea de noi investiţii austriece în România."

"Această predare-preluare simbolică a preşedinţiei europene mi se pare un pas foarte important şi pozitiv."

Întrebat despre cât de pregătită sau nepregătită este România pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE: "Este bine să vedem declaraţiile politicienilor în contextul dat. Am spus că nu suntem pregătiţi corespunzător deoarece la acel moment ministrul nostru pentru Afaceri Europene s-a retras. Prin retragerea sa, o serie întreagă de măsuri s-au blocat dar într-un timp record am reuşit să finalizăm criza de personal, a fost numit un nou ministru, un diplomat cu experienţă şi am putut să reluăm pregătirile. Între timp pot să afirmă că România este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului."

Întrebat despre posibilele efecte ale ordonanţei privind noile măsuri fiscale: "Am spus din prima zi că astfel de măsuri au clar un impact negativ în economie. Nu a existat o pregătire, transparenţă, dialog cu mediul de afaceri şi nu a existat o explicare a acestor măsuri. E clar că cine are de suferit este România. Atractivitatea pentru investitori creşte sau scade în funcţie de siguranţa mediului economic. E important să fim o locaţie economică atractiv. Ori dacă de la nivel de Guvern apar, pe nepusă masă, măsuri cu impact în economie, mulţi investitori vor sta să se gândească dacă să continue." 

 

Vezi şi:Cădere bursă. ASF analizează dacă a fost cauzată de un abuz de piaţă

Moș Gerilă nu este inventat de comuniști. Iată adevărata poveste

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel