Kira Hagi, despre șocul pe care l-a avut la 12 ani. Ce i-a spus Gică Hagi atunci. "Eu am rămas BLOCATĂ"
Kira Hagi, fiica lui Gică Hagi, a vorbit despre momentul în care s-a decis ce job vrea să aibă.
Gică Hagi este tatăl a doi copii de care este tare mândru. În timp ce Ianis Hagi este un celebru fotbalist, Kira Hagi a ajuns pe culmile succesului în actorie.
Anul 2021 i-a adus fiicei lui Gică Hagi realizare după realizare, însă în copilărie aceasta a avut parte de un moment dificil, după ce, la vâsta de 12 ani, celebrul fotbalist i-a așezat la masă și i-a pus să decidă ce își doresc să facă atunci când vor crește și încotro se va îndrepta cariera lor.
Kira Hagi, despre momentul când tatăl ei a pus-o să se decidă
Kira este o actriță de succes, însă puțini sunt cei care știu cum și-a descoperit fiica lui Gică Hagi pasiunea.
Se pare că atunci când erau copii, dacă Ianis știa exact ce vrea să facă în viitor, pentru Kira lucrurile nu erau așa de clare. Gică Hagi și-ar fi dorit ca fiica lui să fie o jucătoare de tenis de succes, însă la 12 ani i-a dat fetei posibilitatea să-și aleagă drumul.
Kira a avut nevoie de timp de gândire, dar a ales într-un final domeniul care acum îi aduce multe satisfacții.
"La 12 ani, tata ne-a așezat pe mine și pe Ianis la masă, și-a luat carnețelul, căci de când îl știu el notează tot în carnețel, și ne-a întrebat ce meserii ne-am ales. Ianis a răspuns pe loc: fotbalist. Eu, blocată…i-am cerut un răgaz de două săptămâni să mă decid.
Haios! Eu așa îl știu pe tata – cu multe glume la el și dansator. Îi place", a povestit Kira Hagi, pentru playsport.ro.
Kira Hagi, decizie neașteptată
Kira Hagi a avut un momente de gândire, iar în final a luat decizia. Actoria și pictura au fost pasiunile care i-au devenit joburi și care o împlinesc din toate punctele de vedere.
În anul 2021 ea a expus o serie de lucrări la Florența.
"Săptămâna aceasta expun la Bienala de la Florența! Leagănul Renașterii. Locul în care au trăit și au creat și au respirat DaVinci și Boticelli și… E o mare onoare și probabil o să povestesc mulți ani de acum încolo despre acest moment. Vă invit dacă sunteți pe acolo în vacanță, să dați o fugă și să vedeți toată expoziția", a scris Kira Hagi pe Instagram la acea vreme.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News