Data publicării:
Kim Jong Un ordonă lansarea primului satelit nord-coreean de spionaj
Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a ordonat lansarea primului satelit spion de recunoaştere militară al Phenianului, a cărui construcţie tocmai a fost finalizată, a relatat miercuri agenţia de presă de stat, citată de AFP.
În cadrul unei vizite la agenţia spaţială nord-coreeană, Kim Jong Un a cerut „ca primul satelit spion de recunoaştere militară (al Coreei de Nord), finalizat în aprilie, să fie lansat la data prevăzută", potrivit agenţiei de presă oficiale KCNA.
Liderul nord-coreean, care a inspectat împreună cu fiica sa Administraţia Naţională de Dezvoltare Aerospaţială (NADA), nu a dat însă mai multe detalii privind data lansării.
Adresându-se personalului agenţiei spaţiale, el a cerut desfăşurarea „mai multor sateliţi de recunoaştere pe diferite orbite". A dispune de tehnologie de recunoaştere militară reprezintă „o sarcină de primă importanţă de îndeplinit", a subliniat Kim Jong Un, pentru a contracara ceea ce el a numit ameninţări şi agresiuni din partea Seulului şi Washingtonului.
Declaraţia vine la câteva zile după ce Phenianul a anunţat că a lansat în premieră cu succes noua sa rachetă balistică intercontinentală (ICBM) cu combustibil solid, un progres major pentru programul de înarmare nord-coreean.
În decembrie 2022, Coreea de Nord a afirmat că a efectuat un „test final important" în dezvoltarea unui satelit de spionaj. Aceste declaraţii au fost puse sub semnul întrebării de experţi care au spus în ce priveşte calitatea imaginilor, presupus a fi fost luate de pe un satelit, că aceasta era slabă.
Dezvoltarea unui satelit spion de recunoaştere militară era deja unul din proiectele majore ale programului de apărare nord-coreean prezentat de Kim Jong Un în 2021, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News