Data publicării:

Kim Jong-un cere pregătiri de război. Militarii, urmăriți de fiica liderului nord-coreean

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres
Kim Jong-un, liderul nord-coreean, a cerut să se facă pregătiri complete pentru război.

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a supravegheat exerciţii militare cu fiica sa şi a cerut să se facă pregătiri complete pentru război, a relatat sâmbătă presa de stat locală, citată de EFE, potrivit Agerpres.

Kim "a subliniat necesitatea ca tot personalul militar să se înarmeze ferm cu voinţă puternică împotriva inamicului şi viziune profundă de luptă pentru a schimba istoria dacă izbucneşte un război", informează agenţia de stat KCNA.

În imaginile difuzate de KNCA, Kim apare alături de fiica sa. Cei doi erau îmbrăcaţi în haine din piele: tatăl purtând o haină de culoare neagră, iar fiica, o haină de culoare maro.

Fata a urmărit manevrele militare cu ajutorul unui binoclu, într-un alt exemplu al rolului proeminent pe care liderul nord-coreean ar dori să-l acorde fiicei sale, notează EFE.

Tânăra a apărut pentru prima dată în presa de stat la 19 noiembrie 2022, când şi-a însoţit tatăl pentru a asista la testarea unei rachete balistice intercontinentale (ICBM).

Actualele exerciţii ale Phenianului ar fi un răspuns la recentele exerciţii militare anuale ale Coreei de Sud şi ale Statelor Unite care s-au încheiat joi, la capătul a 11 zile, şi care au urmărit să consolideze capacităţile militare şi de descurajare împotriva ameninţării nord-coreene. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel