Kievul le cere ucrainenilor să economisească electricitate după ce o rachetă a lovit o centrală de alimentare
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Kievul le cere ucrainenilor să economisească electricitate după ce o rachetă a lovit o centrală de alimentare - Foto Pexels
Kievul le cere ucrainenilor să economisească electricitate după ce o rachetă a lovit o centrală de alimentare - Foto Pexels
Autorităţile ucrainene le-au cerut sâmbătă cetăţenilor să economisească electricitate după ce o rachetă a lovit o centrală de alimentare de la periferia Kievului, relatează DPA.

'Vă rog să vă încărcaţi telefoanele mobile şi acumulatorii acum, înainte de venirea serii', le-a transmis clienţilor său furnizorul de energie Ukrenerho, care le-a mai cerut oamenilor să îşi pregătească cina mai repede decât de obicei, pentru a reduce până la ora 23.00 volumul de electricitate consumat.

Compania a precizat că a făcut acest apel deoarece electricitatea va trebui deviată de pe liniile de înaltă tensiune pe linii mai puţin puternice şi că ar putea fi nevoie de opriri de urgenţă ale alimentării cu energie în cazul în care consumul ar creştere puternic.

'Teroriştii încearcă să ne distrugă staţiile electrice deoarece vor să lase fără electricitate cât mai mulţi oameni în acelaşi timp', a transmis compania pe Facebook.

În contextul în care Rusia continuă bombardamentele, ţintind în special infrastructura de furnizare a energiei şi a apei, compania a raportat un nou atac sâmbătă, fără a preciza unde a avut loc acesta exact. Sâmbătă seară, Statul Major al Ucrainei a anunţat că a înregistrat patru atacuri aeriene şi cu rachetă ale Rusiei în cursul zilei.

Citește și - Dirijorul Filarmonicii din Herson a fost ucis pentru că ar fi refuzat să participe la un concert organizat de ruşi

Dirijorul Filarmonicii din Herson, Yuriy Kerpatenko, a fost ucis în locuinţa sa de armata rusă pentru că a participat la un concert organizat de forţele de ocupaţie, a anunţat pe Facebook, Ministerul Culturii din Ucraina, ştirea fiind preluată de presa din întreaga ţară.

"S-a aflat de asasinarea brutală a dirijorului principal al Teatrului de Muzică şi Dramă din Herson. După ce Kerpatenko a refuzat să coopereze cu ocupanţii, armata rusă l-a împuşcat în propria casă", a scris ministerul, potrivit ANSA. Vezi știrea aici!

Citește și - Un depozit de petrol, în flăcări după un atac asupra regiunii ruse Belgorod de la frontiera cu Ucraina

Un depozit de petrol a luat foc sâmbătă în urma unui atac în regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina, a transmis un oficial local, în contextul înmulţirii loviturilor în această zonă în ultimele zile, relatează AFP.

'Încă un bombardament acasă. Unul dintre proiectile a lovit un depozit de petrol', a scris guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, pe contul său de Telegram. El a publicat o fotografie în care se vede un nor mare de fum negru cum se ridică deasupra unei clădiri în flăcări. Potrivit oficialului, echipele de intervenţie încearcă să stingă incendiul, dar nu există riscul ca acesta să se propage.

Potrivit unei surse din cadrul echipelor de intervenţie, citată de agenţia de presă publică rusă TASS, depozitul se află în localitatea Razumnoie, din apropiere de oraşul Belgorod, capitala regiunii cu acelaşi nume.

Rusia a denunţat săptămâna trecută 'înmulţirea considerabilă' a atacurilor ucrainene asupra mai multor regiuni ruse de la frontieră, printre care Belgorod, dar şi Kursk şi Briansk. Vineri, o staţie electrică situată în oraşul Belgorod, care până acum era rar atacat, a luat foc după o lovitură venită din Ucraina, ceea ce a dus la întreruperea curentului, potrivit guvernatorului.

Acesta a mai semnalat vineri un bombardament asupra unui sat din regiune şi daune uşoare asupra unor infrastructuri feroviare locale cauzate, în opinia sa, de resturi de rachete ucrainene doborâte de armata rusă.

Joi, un atac ucrainean a dus la explozia unui depozit de muniţie în regiune Belgorod. În aceeaşi zi, ferestrele de la ultimul etaj al unui imobil rezidenţial din oraşul omonim au fost distruse în urma unui atac, fără a exista victime. O primă pană de curent s-a produs marţi după un atac ucrainean asupra unui post electric în oraşul Şebekino, în aceeaşi regiune. Luni, o femeie de 74 de ani a murit într-un bombardament asupra acestei localităţi. Vezi articolul aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel