Kelemen Hunor spune că procedura privind Avocatul Poporului s-a ÎNCHIS
Vicepremierul Kelemen Hunor a spus, miercuri, 7 iulie, că procedura privind o nouă revocare a Avocatului Poporului nu va mai fi reluată în coaliţia de guvernare.
„Nu am discutat, nici nu intenţionam să discutam despre acest subiect”, a declarat Kelemen Hunor, la Parlament, la finalul unei şedinţe a coaliţiei de guvernare.
Acesta a adăugat că procedura nu va mai fi reluată. „Eu nu doresc nimic. În acest moment s-a dat decizia CCR, acceptăm. Ne place sau ne place, acceptăm toate deciziile instituţiilor statului. S-a închis, deci este o decizie a CCR. Ar trebui să fii un pic inconştient să deschizi din nou procedura. Nu propunem noi aşa ceva”, a spus Kelemen Hunor.
Weber revine în funcție! Motivarea CCR în legătură cu Avocatul Poporului, publicată în Monitorul Oficial
Motivarea Curții Constituționale a României în legătură cu Avocatul Poporului a fost publicată, marți, 6 iulie, în Monitorul Oficial al României.
Odată cu publicarea, actul produce efecte juridice și Renate Weber poate să se întoarcă, oficial, în funcția de Avocat al Poporului.
Fundamentând hotărârea de revocare pe o interpretare a normei legale care excedează conținutului său, „Parlamentul a acționat cu încălcarea dispozițiilor art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 și, implicit, a prevederilor art.1 alin.(5) din Constituție, care consacră principiul legalității și al supremației Legii fundamentale. Curtea reține că Parlamentul nu poate avea un drept discreționar cu privire la aplicarea sancțiunii revocării, el însuși trebuind să respecte exigențele legale și constituționale în exercitarea propriilor competențe”, potrivit motivării CCR în cazul Renatei Weber.
Astfel, Curtea observă caracterul „foarte vag al motivului de revocare”, care nu este precizat riguros, astfel încât să acopere numai abaterile grave săvârșite de Avocatul Poporului, faptul că legea nu prevede dreptul la apărare al Avocatului Poporului, în cadrul unei proceduri transparente, care să asigure o audiere publică a acestuia, și că nu există o procedură de contestare a hotărârii de revocare în fața Curții Constituționale de către însăși persoana revocată, toate aceste elemente constituind, separat și împreună, vicii de neconstituționalitate ale hotărârii Parlamentului supuse controlului instanței constituționale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News