Kelemen Hunor, despre eliminarea voucherelor de vacanță și soluțiile pentru HoReCa
Kelemen Hunor, viceprim-ministrul României, a vorbit despre eliminarea voucherelor de vacanță și despre soluțiile pentru sectorul HoReCa.
Invitat la B1 TV, Kelemen Hunor, viceprim-ministrul României, a vorbit despre eliminarea voucherelor de vacanță și despre soluțiile pentru sectorul HoReCa:
„În 2021, decizia pe care noi am luat-o, este să nu mai eliberăm voucherele de vacanță pentru 2021, fiindcă sunt, încă din 2020, vouchere în buzunarele oamenilor. Trebuie să le folosim. Pentru acest sistem, HoReCa, trebuie dat un ajutor foarte serios, dar nu prin această modalitate, când sunt vouchere care pot fi folosite. Noi, de la 10% deficit bugetar, trebuie să ajungem la 7-7,1%, nu este specifică României această situație. Toate țările din UE, din cauza pandemiei, din cauza crizei economice, au depășit deficitul de 3% și sunt undeva de 9-11%, fiecare încearcă să-l aducă la 6-7%.
Dacă nu investim, dacă nu există o economie funcțională, prin această reducere nu vom face mare lucru. Nu se poate susține un deficit de 10% încă un an. Datoria publică va crește, iar generațiile care vor veni vor plăti această datorie“, a precizat Kelemen Hunor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News