Data publicării:
Kate Middleton, gest neașteptat la Wimbledon. A atras toate privirile: Nu cred că se va supăra pentru că dezvălui asta
Kate Middleton a făcut un gest neașteptat la Wimbledon.
Vineri, Kate Middleton a fost prezentă la unul dintre meciurile turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, acolo unde a atras toate privirile și toate aprecierile.
O mare iubitoare a tenisului, Ducesa de Cambridge nu putea rata ocazia de a fi prezentă pe stadion.
"M-am uitat la Wimbledon, a fost o mare parte din dezvoltare mea. Am fost foarte atrasă de Agassi, Sampras, Ivanisevic şi Steffi Graf. Cu toţii fac parte din primele mele amintiri. Roger este în inima mamei mele. Nu cred că se va supăra pentru că dezvălui asta. Cred că şi el ştie acest lucru", a povestit Kate Middleton, în urmă cu ceva timp, vorbind despre pasiunea sa pentru tenis.
Kate Middleton, gest neașteptat
După ce meciul a luat sfârșit, ducesa și-a părăsit locul din Loja Reglă și a început să se plimbe prin complex. Ajunsă în bucătăria complexului, ducesa a făcut un gest care i-a luat prin surprindere pe toți.
În timp ce vorbea cu bucătarul-șef despre cum în ultimul an bucătăria a fost folosită pentru a găti mese calde ce aveau să ajungă la cei nevoiași, loviți crunt de pandemie, ducesa l-a ajutat cu câteva treburi și chiar a pregătit căpșunele.
Kate, mesaj pentru fanii tenisului
Într-un videoclip postat pe rețelele de socializare ale Wimbledon, Ducesa de Cambrigde a ținut să le transmită un mesaj fanilor tenisului în care le-a mulțumit pentru tot sprijinul acordat în această perioadă și i-a asigurat că vor reveni la normalitate cât mai curând.
"Va veni timpul când ne vom așeza din nou pe marginea scaunelor și vom sărbători din nou, așa că atunci când va fi momentul potrivit și vom deschide porțile, ne vom întoarce din nou și va fi meritat să așteptăm", a spus ea.
Kate Middleton, "LIPICIUL" familiei, refuzată de Regina Elisabeta: Nu a plăcut-o! Îi ia locul Prințului Philip
Prințul William și Kate Middleton au împlinit anul acesta 10 ani de căsnicie și deși Ducesa de Cambridge este extrem de iubită de întreaga familie regală și apreciată de o lume întreagă, lucrurile au stat cu totul diferit la început.
Spre exemplu, Regina Elisabeta nu a plăcut-o deloc, iar dezvăluirile au fost făcute de expertul Katie Nicholl.
Aceasta susține că Majestatea Sa își dorea ca iubita lui William să aibă o identitate înainte de a deveni membru regal.
"În mod privat, avea mari îngrijorări şi credea că Kate trebuie să aibă un loc de muncă şi o identitate în sine înainte de a fi anunţată o logodnă", a menționat Katie Nicholl în cartea sa, "The Making of a Royal Romance".
Nicholl a adăugat că soția Prințului William este considerată ca lipiciul care ţine familia unită, mai ales de când între prinţul Harry şi prinţul William există tensiuni serioase.
"Cred că Kate este lipiciul. În acelaşi mod în care ducele de Edinburgh a fost întotdeauna cel care ajuta la rezolvarea problemelor familiale. El a fost patriarhul familiei. O văd pe Kate păşind în acelaşi rol", a spus expertul regal.
Kate Middleton a depășit așteptările membrilor Familiei Regale
Phil Dampier, care scrie săptămânal o rubrică pentru The Royal Observer, susţine afirmaţiile lui Nicholl cu privire la gândurile Reginei și atitudinea ei de atunci față de Kate Middleton. Potrivit lui, Regina Elisabeta avea convingerea că sensibila Kate nu are hobby-uri sau interese.
"Kate a fost prietena lui William timp de opt sau nouă ani înainte ca ei să se logodească şi să se căsătorească. A existat o fază în care părea că nu îşi dă prea mult interesul, într-adevăr. Regina a remarcat odată că Kate nu face prea multe", a declarat Dampier.
Cu toate acestea, cu timpul, îngrijorările Reginei au dispărut, dat fiind faptul că Ducesa este văzută și implicată întotdeauna la angajamentele regale.
Mai mult, potrivit gazdelor emisiunii 60 de minute din Australia, Kate Middleton a ajuns să depășească așteptările tuturor celor din Familia Regală.
"Kate a ajuns atât de departe în famila regală încât după mulţi cred că este cel mai mare atu al lor", a spus Tom Steinfort.
Kate Middleton, rol secret la Casa Regală. Ce au pus-o să facă și ce studii are
Dincolo de rolul de soție, mamă și viitoare Regină după ajungerea la tron a Prințului William, ducesa de Cambridge are și un alt rol important în Familia Regală.
Kate Middleton este pasionată de fotografie și se bucură din plin de hobby-ul ei, de aceea, Palatul Kensington împărtășește adesea imagini pentru a marca evenimentele importante din cadrul Familiei Regale Britanice cum ar fi zilele de naștere. De cele mai multe ori fotografiile sunt făcute chiar de Ducesă, mai ales când vine vorba despre capturile cu Prinții George, Louis și Prințesa Charlotte.
Dar se pare că Ducesa Kate este, de multe ori, fotograful desemnat al familiei regale mai largi.
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News