Kamer Qaka, mijlocaşul albanez de la CSM Politehnica Iaşi, a semnat, miercuri, un contract pe o perioadă de cinci ani cu FCSB, a anunţat clubul roş-albastru pe site-ul său oficial.
Kamer Qaka se va alătura lotului în luna iunie şi va purta tricoul cu numărul 92.
"Sunt foarte fericit că am semnat cu cel mai mare club din România. Sper din tot sufletul să am evoluţii bune şi să am parte, alături de noii mei colegi, de bucurii foarte mari şi de cât mai multe trofee. Abia aştept să începem pregătirea şi să joc primul meu meci în tricoul roş-albastru", a declarat internaţionalul Kamer Qaka.
Kamer Qaka este născut pe 11 aprilie 1995, la Pec. El a emigrat în copilărie, împreună cu familia, în Norvegia şi a început fotbalul la Academia clubului Valerenga Oslo. În 2013 a fost transferat de Raufoss IL, la care a rămas până în februarie 2014, când a ajuns la Honefoss. Au urmat Sarpsborg 08 şi Kristiansund BK, pentru ca în iulie 2017 să vină gratis la CSM Politehnica Iaşi.
În Copou, Kamer Qaka a evoluat în 30 de partide oficiale în Liga 1 şi în Cupa României, oferind două pase de gol. A debutat în naţionala Albaniei în 2017, având până în prezent două meciuri internaţionale.
Pe 7 mai, când Poli Iaşi învingea în play-off pe FCSB cu 1-0, în Copou, Kamer Qaka era eliminat în minutul 74, pentru al doilea cartonaş galben
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video