Jurnalist Al-Jazeera, arestat pe aeroportul din Berlin
Un jurnalist al Al-Jazeera a fost arestat, sâmbătă, de poliția germană la cererea Egiptului.
"Sunt încă în stare de arest pe aeroportul din Berlin, așteptând să fiu transferat la un judecător de instrucție", a scris Ahmed Mansour, jurnalist al postului de televiziune din Qatar, pe contul său de Twitter. Poliția federală germană a confirmat pentru AFP că un jurnalist de "52 de ani, care voia să se îmbarce într-un avion către Doha, a fost arestat pe aeroportul Berlin Tegel din cauza unui mandat internațional" emis de Egipt, scrie Agerpres.
Mandatul de arestare enumeră "mai multe delicte" atribuite jurnalistului, a adăugat poliția germană. Al-Jazeera a confirmat arestarea jurnalistului său pe site-ul său. A reamintit că Ahmed Mansour a fost condamnat în 2014 de justiția egipteană la "15 ani de închisoare" pentru că "a torturat un avocat în 2011 în piața Tahrir", epicentrul revoluției care zguduia atunci Egiptul. Ahmed Mansour "a respins aceste acuzații absurde", a precizat canalul Al-Jazeera.
"Întrebarea care se pune acum este cum guvernul german și Interpolul au devenit instrumente în mâna regimului sângeros provenit din lovitura de stat din Egipt comisă de teroristul Abdel Fattah al-Sissi (n.r. președinte al Egiptului)" și-a exprimat indignarea Mansour pe contul său de Twitter.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News