"Jupiter careu Neptun". Astrolog: Ce NU trebuie să faci în această perioadă
Astrologul Daniela Simulescu explică ce înseamnă prima serie din trilogia „Jupiter careu Neptun” a anului 2019.
„A început prima serie din trilogia "Jupiter careu Neptun" a anului 2019. A doua parte va fi în iunie, iar a treia în septembrie. Jupiter reprezintă credința, expansiunea, oportunitatea, optimismul, amplificarea. Neptun plutește într-un ocean de speranță, visare, iluzii, decepții și dizolvare. Și când acestea două sunt în careu, unghi de 90 grade, avem de-a face cu următoarea situație. Imaginează-ți două personaje: optimismul și decepția. Și merg ele două așa, fiecare pe câte un trotuar și, la un moment dat, ajung să se ciocnească. Una vine dintr-o parte și cealaltă vine perpendicular. Și boom! Cu cât ești mai optimist referitor la un aspect, cu atât va fi mai mare dezamăgirea. Iar tensiunea interioară te poate face să nu iei cele mai inspirate decizii.
De aceea îți spun că nu este neapărat cea mai bună perioadă să începi lucruri mărețe, ci mai degrabă o perioada bună să te lupți cu demonii din tine. Să îi iei la rând, să le spui pe nume și să te iei la trântă cu fiecare. Adu-i la suprafață. Este posibil ca acest careu să te facă să crezi că ești deja exorcizat. Dar să recunoaștem: de multe ori, optimismul tău nejustificat a fost biletul câștigător la loteria dezamăgirilor. Nu zice nimeni să nu fii optimist și încrezător, dar ce e mult strică”, a scris, duminică, Daniela Simulescu pe Facebook.
Cum va fi în 2019
Daniela Simulescu, în exclusivitate pentru DCNews, a explicat cum va fi Noul An pentru România. „Mercur progresat (gândirea și comunicarea) încă face conjuncție cu Marte progresat (curajul, acțiunea), în Berbec, pentru o lungă perioadă", a spus astrologul, explicând că „asta va duce la un popor care comunică fără a gândi, la a arunca declarații în fugă doar pentru a impresiona". „Nu ne va conveni absolut nimic și vom verbaliza non-stop", a adăugat Daniela Simulescu. Totodată, a vorbit și despre tranzite, mișcările planetelor, în astrograma natală a României. „Pe durata întregului an, Jupiter (considerat Marele Benefic) se va afla în Săgetător, în casa 10. Jupiter se află în domiciliu, în Săgetător, si va amplifica din plin dorința de expansiune, relațiile internaționale, călătoriile, nevoia de a avea o justiție independentă. Casa 10 este cea a președintelui, a guvernului, a prim ministrului, a reputației și a succesului țării. După cum bine știm, România deține în 2019 președinția Consiliului Europei, deci tranzitul își face deja efectul. Doar că Jupiter va face careu cu Neptun din Pești, ceea ce va duce la momente de confuzie, la capcana de a ne crede mai puternici decât suntem, și de aici dorința de a ne implica în proiecte serioase, fără a avea expertiza necesară. În plus, lui Jupiter în Săgetător îi plac foarte mult lucrurile făcute corect, în baza justiției, și orice derapaj va avea o amploare nebănuită. Președintele va fi mult mai vocal, ținând cont că vom avea și alegeri prezidențiale, unde statistic, nu se întrevăd schimbări majore.
Un alt tranzit foarte important este cel al lui Saturn (teste, restricții, blocaje) peste Marte din Capricorn, în casa 11, a Parlamentului, a protestelor, dar și a grupărilor/organizațiilor. Ceea se înseamnă că ne vom confrunta cu blocaje în a legifera așa cum își doresc parlamentarii și senatorii", a precizat astrologul.
Articolul complet, AICI.
VEZI ȘI: Badea-Dragnea: La Antena 3 părerile sunt împărțite. Nu suntem unitate militară
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News