Pentru Bianchi, cursa a luat sfârșit cu nouă lapuri mai devreme. El a fost transportat în stare de inconștiență la spitalul Mie University, aflat la 16 kilometri distanță.
Bianchi, pilot al echipei Marussia, este absolvent al academiei Ferrari. Pilotul Felipe Massa l-a însoțit la spital.
Cu un tur în urmă, Adrian Sutil (Sauber) a ieşit de pe circuit, iar maşina sa a fost tractată de un vehicul auxiliar. Pilotul german a ieşit în regulă din monopost, însă peste un tur, în turul 44, stewarzii au arătat steagul roşu, iar cursa a fost oprită. Nu a existat nicio imagine a unui accident, însă motivul a fost dezvăluit imediat: Un accident serios al francezului Jules Bianchi (Marussia), care s-ar fi lovit de maşina care tracta monopostul lui Sutil, potrivit pilotului german de la Sauber, potrivit Pro Sport.
”Accidentul meu şi cel al lui Bianchi au fost foarte similare. Din păcate, el a avut mai mult ghinion. Acest viraj e unul dintre cele mai periculoase, mai ales când plouă, iar asfaltul e umed. Spre finalul cursei, a devenit şi uşor mai întunecat, e posibil ca această cursă să se încheie mai devreme. În aceste condiţii, cred că era mai bine să se încheie”, a declarat Adrian Sutil, pilotul al cărui monopost era recuperată de maşina de siguranţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"