Data publicării:

Judo: Vlăduţ Simionescu, locul 7 la turneul Grand Slam de la Brasilia

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Sportivul român Vlăduţ Simionescu s-a clasat pe locul 7 la cat. +100 kg, marţi, la turneul de judo Grand Slam de la Brasilia. Simionescu l-a învins în optimi pe canadianul Marc Deschenes, dar a pierdut în sferturile de finală în faţa brazilianului Rafael Silva, medaliat cu bronz la ultimele două ediţii ale Jocurilor Olimpice. 

În primul tur al recalificărilor, Simionescu a cedat în faţa ucraineanului Iakov Hammo. Astăzi am participat la primul concurs după Campionatul Mondial din Tokyo, dar din păcate am obţinut doar locul 7 şi 260 de puncte care mă ajută să mai urc puţin în clasament! Merg înainte! Cred că sunt pe drumul cel bun cu pregătirea şi uşor-uşor o să revin din nou pe podium! Anul acesta mai particip la 4 competiţii internaţionale: 2 turnee de Grand Slam, turneul de Masters (primii 32 din clasamentul mondial) şi turneul intercluburi Champions League. Mulţumesc încă o dată celor care sunt alături de mine în drumul spre #Tokyo2020!, a scris Simionescu pe Facebook.

România a mai avut un reprezentant la Brasilia, pe Alexandru Raicu, învins în primul tur la cat. 73 kg de brazilianul Eduardo Barbosa. Celebrul judoka francez Teddy Riner (30 ani), dublu campion olimpic, a câştigat concursul la cat. +100 kg, impunându-se prin ippon după doar 20 de secunde în finala cu brazilianul David Moura, la doar a doua sa competiţie de al revenirea pe tatami, în iulie, după 20 de luni de absenţă, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel