Județul unde mai puţin de o treime din medicii de familie administrează vaccinul împotriva HPV
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Conform Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, doar o mică parte dintre medicii de familie sunt activi în procesul de vaccinare anti-HPV, sub un sfert dintre aceștia implicându-se în această inițiativă vitală pentru sănătatea populației.

Recent, la Focșani, a avut loc o dezbatere în care au fost invitați medicii de familie din întregul județ pentru a discuta despre importanța vaccinării anti-HPV și pentru a actualiza cunoștințele în legătură cu modificările legislative în domeniu. La această întâlnire, s-au înregistrat prezenți doar 25 de medici de familie din cei peste 130 existenți în județ. Cu toate acestea, aceștia au exprimat interes și au împărtășit soluții pentru creșterea acceptării vaccinării atât în rândul copiilor, cât și al adulților.

Medicul epidemiolog al DSP Vrancea, Janina Lazăr, a subliniat importanța acestei acțiuni de conștientizare, evidențiind schimbările legislative intervenite în ultimul an. Printre acestea se numără includerea vaccinării băieților cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani, precum și a femeilor adulte de vârstă fertilă între 19 și 45 de ani, aceasta din urmă fiind compensată în proporție de 50%. De asemenea, procedura de vaccinare a suferit modificări semnificative, pacientul fiind acum nevoit să se adreseze medicului de familie pentru a obține o rețetă cu care să se prezinte la farmacie pentru achiziționarea vaccinului.

'În cursul anului 2023 au apărut o serie de modificări legislative în ceea ce priveşte vaccinarea HPV. În primul rând, s-a adăugat vaccinarea băieţilor cu vârste cuprinse între 11 şi 18 ani, în sistem compensat 100%, cum era asigurată şi vaccinarea pentru fetele cu vârste cuprinse între 11 şi 18 ani. Ca element de noutate este şi vaccinarea femeii adulte de vârstă fertilă între 19 şi 45 de ani, dar pentru această categorie de persoane vaccinarea este compensată 50%. Schimbări au apărut şi în ceea ce priveşte procedura de vaccinare. Dacă până în prezent vaccinarea era asigurată cu stocuri din DSP, o altă noutate legislativă derivă din faptul că pacientul, pentru a beneficia de vaccinare, va trebui să se adreseze medicului de familie, care va prescrie o reţetă cu care se va prezenta la o farmacie şi îşi va procura vaccinul. Vaccinul va trebui transportat în condiţiile respectării lanţul de frig, respectiv la o temperatură cuprinsă între 2°C şi 8°C. Pacientul va reveni cu vaccinul în cabinetul medicului de familie, unde îi va fi inoculat vaccinul şi va fi înregistrată vaccinarea în registrul electronic de vaccinare', a spus Janina Lazăr.

'Observând atitudinea pacientului în a refuza vaccinarea, tindem să credem că pe undeva dialogul cu unii medici de familie nu este cel care ar trebui sau poate pacientul nu ştie cum anume să formuleze întrebarea pentru a primi răspunsul corect. Noi (DSP Vrancea) suntem deschişi dialogului şi oferim informaţii tuturor pacienţilor şi putem, de asemenea, să asigurăm şi vaccinarea prin cabinetul nostru de vaccinare, deci putem să suplinim acolo unde nu este sprijin din partea unui medic de familie şi să susţinem această acţiune preventivă', a subliniat Janina Lazăr, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel