”Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași a decis ca, în intervalul 1 - 14 august 2020, să se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție pentru toate persoanele, prezente în spațiile publice deschise, de pe întreg teritoriul județului Iași", a anunțat Prefectura Iași, arată Mediafax.
Decizia CJSU vine după ce, joi, la Iași, au fost confirmate 45 de cazuri, iar miercuri, 26. O măsură asemănătoare fusese luată săptămâna trecută, doar pentru orașul Iași, însă masca era obligatorie doar în stațiile pentru mijloacele de transport în comun sau în piețe.
Sunt exceptați de la această măsură persoanele care fac activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) și copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
„În urma analizei făcute de autoritățile publice cu atribuții în domeniu, care monitorizează indicatorii ce descriu cel mai bine evoluția răspândirii infecției cu SARS COV2 la nivelul județului Iași, s-a considerat necesară adoptarea acestei decizii mai ferme și fără echivoc, astfel încât să putem sprijini mediul sanitar în efortul său de a gestiona epidemia de COVID-19. E o măsură pe care o luăm pentru o perioadă limitată de timp, perioadă la capătul căreia sperăm să vedem efecte în îmbunătățirea indicatorilor monitorizați”, a declarat prefectul Marian Grigoraș.
Cei care nu vor purta masca riscă o amendă între 500 și 2.500 de lei.
Tot mai multe autorități locale, în special în județele care se confruntă cu focare de infecție cu coronavirus, iau decizia ca masca de protecție să devină obligatorie inclusiv în spațiile deschise aglomerate. Până acum, o astfel de decizie a fost luată în: Vâlcea, Argeș, Brașov, Prahova, Dâmbovița, Buzău, Galați Constanța.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”