Județul Dâmbovița NU dă bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
catedrala-mantuirii
catedrala-mantuirii

Autorităţile judeţului Dâmboviţa, care au primit solicitări din partea Patriarhiei Române să sprijine financiar construirea Catedralei Neamului, nu sunt dispuse să participe la această colectă, primarul din Târgovişte spunând că fondurile municipalităţii "abia ajung" pentru proiectele în derulare.

Primarul oraşului Târgovişte, Gabriel Boriga, a declarat că solicitarea venită din partea Patriarhiei Române nu a fost discutată la nivel local deoarece nu este cazul să se aloce bani pentru ridicarea Catedralei Mânturii Neamului, de la Bucureşti, transmite Mediafax.

"La nivelul administraţiei publice a municipiului Târgovişte nu s-a luat în discuţie această solicitare deoarece nu aveam de ce să discutăm. Fondurile pe care noi le avem, atât resursele proprii cât şi cele atrase, abia ne ajung pentru a duce la bun sfârşit proiectele pe care municipalitatea le are în derulare şi pentru a porni altele care sunt stringente dezvoltării oraşului", a declarat primarul din Târgovişte.

VEZI ȘI: Cum arată acum Catedrala Mântuirii Neamului. Cu ce se mândrește BOR

Gabriel Boriga a spus că nici nu se pune problema ca în viitorul apropiat să se aloce vreo sumă de bani în sensul solicitării făcute de Patriarhie.

"Nu s-a pus şi, din punctul meu de vedere, nu se va pune problema în viitorul apropiat asupra unei astfel de finanţări. Nu avem aceşti bani şi nu se pune această problemă, cel puţin deocamdată", a adăugat primarul.

Edilul din Târgovişte a ţinut să precizeze că autorităţile locale sprijină biserica, dar pe plan local.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel