Josep Borell, candidat la funcţia de şef al diplomaţiei europene: UE trebuie să înveţe limbajul puterii
Josep Borrell, candidatul propus pentru funcţia de şef al diplomaţiei europene, a avertizat că UE trebuie să înveţe limbajul puterii, pentru a evita zdrobirea de către superputeri mondiale precum SUA sau China.
Borrell, care este ministru de externe în Spania, a fost propus să-i succeadă Federicăi Mogherini în funcţia de şef al diplomaţiei UE, urmând să-şi înceapă mandatul pe 1 noiembrie, conform Agerpres.
Totuşi, el trebuie să fie aprobat de Parlamentul European ca parte a echipei propuse de preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Borrell va avea un rol dublu ca vicepreşedinte al Comisiei Europene şi ca trimis direct al statelor membre UE. În ultimii 30 de ani, lumea 's-a schimbat dramatic' în rău, a declarat Borrell în Parlamentul European (PE), observând că ordinea internaţională este 'pusă la încercare de logica politicii puterii, care este mult mai nedreaptă, imprevizibilă şi predispusă la conflicte'.
Comerţul, tehnologia şi finanţele sunt folosite ca 'arme politice', a adăugat el, notând că Europa se confruntă cu 'lipsa unei certitudini privind rolul internaţional al SUA', noi ameninţări din Est şi o vecinătate fragilă, printre alte lucruri. 'Nu este lumea pe care o voia Uniunea Europeană, dar sunt convins că avem ce ne trebuie să ne confruntăm cu acest mediu plin de provocări', a spus el, descriind UE drept o 'superputere financiară' ale cărei capacităţi diplomatice sunt printre cele mai puternice din lume.
Suveranitatea naţională, pe plan secund
Totuşi, Borrell a făcut apel la UE să treacă peste suveranităţile naţionale şi să acţioneze ca unul pe scena globală.
'Sunt convins că dacă nu acţionăm împreună, Europa va deveni irelevantă', a spus Borrell în cadrul audierii de confirmare din PE. El a făcut apel la statele UE să cheltuiască mai mult pentru apărare şi să dea dovadă de o mai mare disponibilitate pentru desfăşurarea de grupuri de luptă comune. Confruntată cu o Chină tot mai agresivă şi cu SUA sub Donald Trump care urmăresc agenda 'America pe primul loc', Europa trebuie să încerce mai tare să-şi facă auzită vocea şi să-şi apere interesele, a spus Borrell. 'Europa trebuie să-şi creeze propria poziţie în confruntarea tot mai acută între SUA şi China... Trebuie să promovăm propria noastră abordare', a mai spus el, făcând aluzie la războiul comercial şi rivalitatea geopolitică în creştere dintre Washington şi Beijing. 'Ca să conchid într-o singură frază: Uniunea Europeană trebuie să înveţe să folosească limbajul puterii', a mai spus diplomatul de 72 de ani în cadrul audierii sale.
Balcanii, o prioritate
Recunoscând că postul de şef al diplomaţiei UE, care trebuie să satisfacă ambiţiile a 28 de guverne, este 'misiune imposibilă', Borrell a spus că prioritatea lui vor fi cele şase state balcanice - Serbia, Kosovo, Muntenegru, Albania, Bosnia şi Macedonia de Nord - care aspiră să se alăture blocului comunitar într-o zi. El a spus că prima sa călătorie în afara UE va fi în Kosovo, a cărui independenţă nu a fost recunoscută de Spania din cauza preocupărilor privind alimentarea ambiţiilor separatiste ale catalanilor.
'Nu putem deveni un actor global dacă nu ne putem rezolva problemele acasă', a spus el. Josep Borrell a mai precizat că alte priorităţi ale mandatului său de cinci ani sunt consolidarea controlului exporturilor de arme ale UE, o politică pentru stabilizarea Libiei şi menţinerea sancţiunilor UE asupra Rusiei din cauza anexării Crimeei şi a sprijinului pentru separatiştii pro-ruşi în Ucraina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News