![](https://media.dcnews.ro/image/202209/w670/video-joe-biden--moment-de-reculegere-in-fata-sicriului-reginei-elisabeta-a-ii-a_47681400.jpg)
Soţii Biden au sosit cu propria maşină blindată la biserica londoneză, la care au mai fost invitaţi, printre alţii, regele şi regina Spaniei, Felipe al VI-lea şi regina Letizia, împăraţii Japoniei, Naruhito şi Masako, şi vicepreşedintele chinez Wang Qishan.
Spre deosebire de alţi lideri ai lumii, cărora li s-a cerut să se deplaseze la Abaţia Westminster la bordul unor autobuze puse la dispoziţia lor de autorităţile britanice, Joe Biden a obţinut permisiunea de a folosi limuzina sa prezidenţială blindată, denumită "The Beast" ("Bestia"), notează Agerpres.
Joe Biden, moment de reculegere în fața sicriului Reginei Elisabeta a II-a
Preşedintele american Joe Biden s-a recules și duminică la sicriul reginei Elisabeta a II-a la Londra, la fel ca mulţi lideri străini veniţi pentru funeraliile suveranei, care vor avea loc luni, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Joe Biden, însoţit de prima doamnă a SUA, Jill Biden, a făcut semnul crucii şi a dus scurt mâna la inimă la Westminster Hall, unde publicul îi aduce omagii reginei de miercuri şi unde au mai fost deja în cursul zilei de duminică preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sau regele Felipe al VI-lea al Spaniei. Preşedintele american urmează să se întâlnească în cursul serii cu regele Charles şi cu alţi lideri mondiali pentru o recepţie înaintea funeraliilor de luni.
Preşedintele american Joe Biden a salutat duminică simţul "demnităţii" şi al "serviciului" pe care l-a avut regina Elisabeta a II-a, după ce s-a recules la catafalcul suveranei la Londra, spunând că "lumea este mai bună datorită ei", relatează AFP şi Reuters.
"Am povestit deja că mama mea şi tatăl meu erau de părere că toată lumea (...) merită să fie tratată cu demnitate, şi exact asta a transmis ea", a declarat presei Biden, semnând în cartea de condoleanţe după ce s-a recules, alături de soţia sa Jill, la sicriul reginei Elisabeta a II-a la Westminster Hall.
Regina Elisabeta a II-a "avea un simţ al noţiunii de serviciu", a mai spus preşedintele american, care va asista luni la funeraliile suveranei, la fel ca mulţi lideri străini.
"Inimile noastre sunt alături de familia regală", a adăugat Biden.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video