Data publicării:
Jocurile Olimpice din 1896. Astăzi se împlinesc 120 de ani
Jocurile Olimpice din 1896. Pe 6 aprilie se împlinesc 120 de ani de la prima ediție a Jocurilor Olimpice de vară, din 1896.
Prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne s-a desfășurat la Atena, în perioada 6-15 aprilie 1896. Au fost primele Jocuri Olimpice care s-au desfășurat după ce împăratul roman Teodosiu I a interzis Jocurile Olimpice în 393. Cel căruia i se datorează reluarea Olimpiadelor este francezul Pierre de Coubertin, din inițiativa căruia, la primul congres al Comitetului Olimpic Internațional din 18-23 iunie 1894, de la Paris, s-a hotărât ca orașul Atena să fie gazda ediției din 1896.
Jocurile Olimpice de vară din 1896. Pentru acest eveniment, în locul unei arene antice s-a ridicat Stadionul Panathinaikos, construit în formă de 'U'. Ceremonia de deschidere a fost oficiată de regele George I al Greciei, chiar în ziua în care se sărbătoreau 75 de ani de la obținerea independenței Greciei. La competiție au participat 241 de sportivi din 14 țări, care s-au întrecut în 43 de probe din 9 sporturi: atletism, ciclism, scrimă, gimnastică, tir, natație, tenis, haltere și lupte.
Jocurile Olimpice de vară din 1896. Țările reprezentate
La prima ediția țările participante au fost: Marea Britanie, Australia, Austria, Bulgaria, Chile, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, SUA, Suedia, Ungaria și Grecia. Mai mult de jumătate din totalul sportivilor înscriși în concurs au aparținut Greciei.
Jocurile Olimpice de vară din 1896. La ceremonia de deschidere au luat parte aproximativ 80.000 de spectatori. Condițiile de desfășurare au fost asemănătoare cu cele din antichitate, astfel că, în spiritul aceleiași tradiții, femeile nu au luat parte la aceste prime întreceri olimpice. România nu a avut reprezentanți la această primă ediție a Olimpiadei.
Jocurile Olimpice din 1896, femeile nu au participat la J.O.
Deși practicarea spoturilor le era permisă femeilor, în țara lor, la Jocurile Olimpice din 1896 nu au fost admise, considerând că asemenea nonconformism ar putea compromite ținuta manifestării. Totuși, la următoarea ediție, după 4 ani, s-a revenit asupra măsurii și astfel, în anul 1900, la un total de 997 participanți, s-au înregistrat 22 femei, reprezentând aproximativ 2%.
Trebuie reținut însă ca nu orice sport era considerat potrivit pentru a fi accesibil femeilor, ele luând parte la tenis, navigație, crichet, golf și echitație.
La Olimpiada din 2008, de la Beijing, au participat 42% femei, iar în acest an, la Londra, în lotul Statelor Unite figurează mai multe femei, decât bărbați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News