Data publicării:

JO 2018: Schiorul din Tonga, obiectiv îndeplinit

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp
foto: captura video
foto: captura video

PyPita Taufatofua, singurul sportiv din Tonga prezent la Jocurile Olimpice de iarnă 2018, şi-a îndeplinit obiectivul fixat la plecarea din ţara.

PyPita Taufatofua, singurul sportiv din Tonga prezent la Jocurile Olimpice de iarnă, ediţia 2018, şi-a îndeplinit obiectivul fixat înaintea participării la competiţia de la PyeongChang, clasându-se mai sus de ultimul loc în proba individuală de 15 km schi fond.

Taufatofua, care a făcut senzaţie la ceremonia de deschidere a JO 2018, când a defilat la bustul gol, pe o temperatură care era sub zero grade Celsius, a ocupat locul 114 între cei 116 concurenţi care au terminat în cursa desfăşurată vineri (118 au luat startul).

În vârstă de 34 ani, Pia Taufatofua, născut la Brisbane (Australia), declarase anterior că şi-a propus să încheie proba înainte să se stingă lumina'. Iar dorinţa i s-a îndeplinit, parcurgând pe schiuri cei 15 km în 56min. 41sec. 1/10, cu aproape 23 de minute în plus faţă de câştigătorul medaliei de aur, elveţianul Dario Cologna.

Ultimul loc în cursa de vineri a fost ocupat de mexicanul German Madrazo (43 ani), cronometrat în 59 min 35 sec 4/10. Acesta a trecut linia de sosire în aplauzele publicului, fluturând cu mândrie un drapel al ţării sale, precizează AFP.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel