Data publicării:

Jeffrey Franks despre sistemul sanitar românesc: este o maşină veche, poluantă, consumă 30l/100 km

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
16
16

Alegeri prezidentiale 2024

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) consideră că România trebuie să facă o reformă profundă a sistemului sanitar, aceasta fiind o prioritate de vârf după reformele în domeniul salarizării şi pieţei muncii, a declarat, vineri, vicepreşedintele Comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, Adrian Niţu.

Şeful Misiunii FMI, Jeffrey Franks, s-a întâlnit vineri cu membrii Comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, în faţa cărora a afirmat că sistemul sanitar din România este "o maşină veche, poluantă, care consumă 30 de litri la suta de kilometri, iar guvernul îi bagă în rezervor numai 25 de litri", potrivit agerpres.ro.

Potrivit lui Niţu, oficialul FMI le-a spus deputaţilor că România are nevoie de o maşină nouă, nepoluantă şi eficientă, care să consume măcar sub 20 de litri de carburant la 100 km.

"Maşina veche mai are o problemă - pierderile de carburant. Stopaţi pierderile ca maşina să funcţioneze până la sfârşitul anului, iar din 2012 vă trebuie neapărat o maşină nouă", a mai spus Franks, referindu-se la problemele sistemului sanitar din România.

Membrii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor s-au întâlnit, vineri, la Parlament cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jeffrey Franks.

O misiune comună a FMI, CE şi BM se află în România până pe 1 august pentru a analiza o eventuală revizuire uşoară a proiecţiilor de creştere economică, situaţia fiscală, rectificarea bugetară pentru 2011, parametrii generali ai bugetului pe 2012, arieratele companiilor de stat şi absorbţia fondurilor europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel