Data publicării:
Jeff Bezos vrea să ofere NASA două miliarde de dolari, dacă îl lasă să ducă oameni pe Lună
Miliardarul Jeff Bezos s-a oferit să acopere până la 2 miliarde de dolari din costurile NASA. În schimb, el cere un contract acordat companiei sale pentru realizarea unei nave spațiale cu care să trimită astronauți pe Lună.
Miliardarul Jeff Bezos vrea să ofere NASA până la 2 miliarde de dolari, dacă agenția spațială americană îi acordă companiei sale, Blue Origin, un contract pentru realizarea unei nave spațiale cu care să trimită astronauți pe Lună, scrie The Guardian.
Jeff Bezos a transmis administratorului NASA, Bill Nelson, printr-o scrisoare, că Blue Origin va renunța la plățile în anul fiscal curent guvernamental și în următorii doi.
'Această ofertă nu este o amânare, ci este o renunţare directă şi permanentă la aceste plăţi. Această ofertă acordă timp pentru ca acţiunile de creditare guvernamentală să ajungă din urmă.', a spus Bezos. 'În loc de această abordare cu sursă unică, NASA ar trebui să adopte strategia sa originală de concurenţă. Fără concurenţă, la scurt timp după încheierea contractului, NASA va avea opţiuni limitate, în timp ce va încearca să negocieze termenele ratate, modificările de proiectare şi depăşirile de costuri.'
NASA a atribuit SpaceX, deținută de Elon Musk, în luna aprilie, un contract de 2,9 miliarde de dolari pentru a construi o navă spațială, cu scopul de a duce astronauții pe suprafața lunară încă din 2024. NASA a respins atunci ofertele de la Blue Origin și Dynetics.
Jeff Bezos a zburat în spațiu timp de aproximativ 10 minute
Pe 20 iulie, miliardarul american Jeff Bezos a călătorit până la limita spațiului în primul zbor de turism spațial al companiei Blue Origin.
Echipajul capsulei a fost format din patru persoane. Pe lângă fratele lui Jeff Bezos, Mark, în capsula New Shepard s-au aflat Wally Funk, prima femeie inspector al Agenţiei Federale Aeriene, acum o „tânără pensionară” de 82 de ani şi Oliver Daemen, cel mai tânăr om care a zburat în spaţiu. Acesta are 18 ani şi a obţinut locul alături de Bezos în urma retragerii misterioase a câştigătorului licitaţiei pentru un loc în rachetă.
În anii '60, Wally Funk făcea parte dintr-un program privat numit "Mercury 13", un grup de 13 femei care au trecut aceleaşi teste ca şi astronauţii bărbaţi selectaţi în cadrul programului Mercury al NASA pentru a trimite primii americani în spaţiu.
Blue Origin vinde bilete
După ce Jeff Bezos și echipajul lor au revenit din zborul spațial de marți, 20 iulie, compania Blue Origin a anunțat că începe vânzarea biletelor. Cei interesați să zboare în spațiu au fost rugați să trimită companiei un e-mail - dar costul biletului nu a fost anunțat.
Spre deosebire de Virgin Galactic al lui Richard Branson, Blue Origin nu a vândut încă bilete publicului larg și nici nu a spus care va fi prețul.
Până în prezent, singurul preț făcut public a fost suma de 28 de milioane de dolari pe care câștigătorul unei licitații, încă anonim, a plătit-o. Căștigătorul a renunțat să zboare, din cauza programului, potrivit Blue Origin.
Persoana respectivă va zbura ulterior, posibil cândva în acest an, în condițiile în care Blue Origin spune că va efectua până la două misiuni suplimentare cu echipaj în 2021, care sunt deja în curs de rezervare.
"Vindem bilete. Evident, primul bilet a fost oferit la licitație, dar discutăm cu clienții noștri care au participat la licitație. Dar dacă cineva este interesat, trimiteți-ne un e-mail - [email protected] - și vom avea o discuție, pentru că vrem să ducem oameni în spațiu, în curând”, a declarat pentru CNN șeful de vânzări al Blue Origin, Ariane Cornell, transmitea Mediafax.
Compania spune că licitația a oferit un indiciu puternic că există o mulțime de oameni nerăbdători să meargă: 7.600 de persoane din 159 de țări s-au înregistrat la licitație.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News