Data publicării:

Jair Bolsonaro, președintele Braziliei, infectat cu COVID-19 - SURSE

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Jair Bolsonaro a fost confirmat ca fiind infectat cu noul coronavirus. 

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost diagnosticat ca fiind infectat cu noul coronavirus, afirmă surse citate de site-ul brazilian BAND.com.br şi de publicaţia germană Die Zeit, scrie Mediafax. 

Analiza privind infecţia cu noul coronavirus a avut rezultat pozitiv, conform jurnalistului brazilian Claudio Humberto, de la emisiunea Reporter Bandeirantes (RB). Rezultatul celui de-al doilea test pentru Covid-19 este aşteptat marţi seară.

Președintele este simptomatic

Jair Bolsonaro are febră de 38 de grade şi tuse, dar starea generală a preşedintelui Braziliei este bună. Jair Bolsonaro, în vârstă de 65 de ani, a început să ia clorochină şi aşteaptă rezultatul celui de-al doilea test.

Biroul de presă al Preşedinţiei Braziliei a refuzat să confirme rezultatul testului preliminar, precizând că Jair Bolsonaro este la reşedinţa sa şi are o "stare de sănătate bună"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel