Data actualizării:
Data publicării:

Dinu C. Giurescu a murit. Ivaşcu: O viaţă ca aceea a României unite

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, spune într-un mesaj de condoleanţe că istoricul Dinu C. Giurescu ne-a părăsit după o viaţă aproape la fel de lungă şi plină ca cea a României unite.

Alegeri prezidentiale 2024

"În plin an de comemorări istorice, aflu cu adâncă durere trecerea în nefiinţă a unui nume greu cât o întreagă bibliotecă: academicianul Dinu C. Giurescu ne-a părăsit, după o viaţă aproape la fel de lungă şi plină ca aceea a României unite. Viaţa istoricilor este deseori discretă, în umbra operei şi cercetărilor lor. Însă acest om nu a descoperit istoria aşa cum fiecare dintre noi îşi găseşte calea în viaţă, ci a primit-o de la ursitoare, sub privirile unui tată şi ale unui bunic care au trăit doar prin şi pentru două cuvinte: Istoria românilor. Această moştenire a fost pentru el, timp de 91 ani, în primul rând o responsabilitate. A slujit-o cu fervoarea unui călugăr, cu rigoarea unui om de ştiinţă şi cu pasiunea unui patriot. Şi-a apărat poporul şi drepturile acestuia cu fiecare cuvânt, chibzuit dar ferm, pe care i-l permiteau cercetările ştiinţifice. A făcut-o cu strălucire şi talent în ocaziile fastuoase, cu încăpăţânare şi credinţă în momentele întunecoase ale secolului trecut. A făcut-o zilnic, timp de o viaţă întreagă. Astăzi, pierdem încă un descendent al acestei ilustre dinastii de istorici. Ne rămân cărţile sale, adevărate cărămizi ale unei catedrale veşnic în construcţie. În paginile lor vom afla întotdeauna de unde venim, ca să ne lămurim încotro putem şi unde avem dreptul şi datoria să ne îndreptăm", a scris Ivaşcu în mesajul transmis de Ministerul Culturii.

Academicianul Dinu C. Giurescu a murit marţi la vârsta de 91 de ani.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel