Ivan Rakitic nu vrea să plece de la FC Barcelona
Fotbalistul croat Ivan Rakitic a declarat pentru ziarul El Mundo Deportivo că nu vrea să plece de la FC Barcelona, el nefiind de acord cu un transfer la PSG, cu atât mai puţin cu ideea de a fi folosit ca monedă de schimb pentru readucerea brazilianului Neymar la echipa catalană.
Presa internaţională a vehiculat posibilitatea ca Neymar să revină de la PSG la Barca în schimbul a circa 100 de milioane de euro, plus transferul lui Rakitic sau Philippe Coutinho la campioana Franţei.
Mijlocaşul croat s-a arătat "surprins" de această situaţie şi a indicat că nu este de acord cu despărţirea de Barcelona. El le-a spus şefilor Barcei că nu acceptă să fie implicat în operaţiunea aducerii lui Neymar. Mai mult, fotbalistul s-a arătat dezgustat de atitudinea clubului.
"Nu ştiu dacă Rakitic va rămâne", a afirmat în urmă cu câteva zile antrenorul Barcei, Ernesto Valverde înt-o conferinţă de presă.
Mijlocaşul de 31 de ani, vicecampion mondial anul trecut cu naţionala ţării sale, joacă la Barca din 2014.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News