iUmor. Delia şi Bendeac, despre tradiţiile de nuntă şi botez: "Mi-e frică"
Un număr de stand-up în care concurentul, de origine africanã, vorbeşte despre tradiţiile de nuntã şi botez din ţara noastrã va stârni adevãrate discuţii în culisele iUmor, show ce va avea premiera vinerea aceasta, de la 20:00, la Antena 1.
Delia va fi cea care va sparge gheaţa mãrturisirilor inedite în culisele iUmor.
"Am nãşit şi am botezat, dar la fiecare scufundare a copilului, tresar, mi-e fricã!", în vreme ce Mihai Bendeac va povesti şi el, inspirat de momentul despre nunţile la ţarã: "Nu cred cã am fost vreodatã la o nuntã la ţarã. Insã aş fi perfect de acord cu toate obiceiurile şi toate tradiţiile, dacã mi s-ar da în scris cã şi în caz de divorţ e la fel! Nu, nene! Divorţezi? Atunci du-te pânã la cea mai apropiatã femeie bãtrânã din zonã, toarnã cu gãleata apa înapoi în fântânã, fã-ţi ruşinea!", a declarat amuzat juratul iUmor.
Anul acesta, aspiranții la marele premiu "iUmor" au adus cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație, inedite și pentru jurați, dar și pentru telespectatorii care vor urmări și vor vota prestațiile din sezonul cu numărul şapte, în fiecare vineri, de la ora 20.00, la Antena 1.
Cine sunt cei şase câştigători iUmor de până acum
Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up" pentru „DA" şi „Thumbs Down" pentru „NU", iar cei care obţin minimum două voturi favorabile, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor", creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia "iUmor", va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.
Cei şase câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea), Doina Teodoru (sezonul al III-lea), Ana Maria Calița (sezonul al IV-lea), Andrei Cojocaru (sezonul al V-lea) şi Irena Boclincã (sezonul al VI-lea).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News