Iulian Trandafir, ADRFR, despre COMPENSAREA vaccinurilor: Farmaciile sunt pe MUCHIE
Iulian Trandafir, vicepreşedintele Asociaţiei Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România, avertizează că farmaciile sunt pe muchie şi că, deşi fac deja unele programe de screening gratuit, este nevoie şi de fonduri.
"Pe scurt, încrederea şi satisfacţia după vizita în farmacii a pacienţilor e la un nivel foarte ridicat, depăşeşte 70%. Deci eu cred că farmaciştii au o poziţie extraordinar de bună în faţa pacienţilor. Sfatul farmacistului e foarte important către pacient. Farmacia e un punct propice pentru a face screening şi prevenţie.
Singurul lucru pe care vreau să îl punctez despre vaccinarea în farmacii este că eu cred că ar trebui să ne gândim la posibilitatea ca vaccinurile să fie compensate la nivel de farmacie, şi să aibă loc şi decontarea, pentru că altfel farmacia nu îşi poate desfăşura activitatea. Profitabilitatea unei farmacii este la un nivel minimam, cam la 1%. Am putea spune că sunt pe muchie. Farmaciile fac multe lucruri voluntare. S-au făcut până acum câteva programe de screening, pe partea pulmonară şi pe partea de cardiologie, dar gratuit. Cred că farmaciile vor fi în cotninuare dispuse să presteze anumite activităţi gratuite, dar trebuie să ne gândim serios la decontarea unor serviicii pentru că ele aduc economie sistemului sanitar", a declarat Iulian Trandafir, vicepreşedinte ADRFR, la dezbaterea Prevenția și descoperirea precoce a îmbolnăvirilor, soluții, organizată de DC MEDIA GROUP.
Dr. Laszlo Attila dă cărțile pe față despre ”bariera armatelor” care au spus cum nu se poate
Dr. Laszlo Attila, secretar în Comisia pentru Sănătate din Senatul României, a fost invitat în cadrul dezbaterii organizate de DC NEWS, intitulată "Prevenția și descoperirea precoce a îmbolnăvirilor, soluții". Acesta a vorbit despre rolul farmaciilor, despre extinderea serviciilor oferite în farmacii, dar și despre reglementările din domeniu care au apărut în ultimii ani.
"Serviciile avansate există, se fac în farmacii. Dacă intrăm într-o farmacie într-un oraș atunci putem vedea o masă, unde este apă, unde este un tensiometru. Dacă se solicită, ți se face glicemia, deci nu este nicio noutate și m-aș bucura dacă aceste reglementări ar duce mai mult la clarificări decât la instituirea unor impedimente: ce trebuie să faci ca să poți face, ceva care deja se face. Problema este că odată depistat ce are de făcut pacientul sau în ce direcție să fie îndreptat, sau atunci când trebuie să aleagă ce are de făcut după ce a fost diagnosticat, cred că este un punct destul de eficient farmacia. Și nu vă ascund faptul că este o metodă de a crește veniturile farmaciilor, care nu o duc foarte ușor în aceste clipe. Din câte știu eu acum 2 ani și ceva profitabilitatea farmaciilor din România era 1,75%. În anul 2020 a scăzut sub 1%, foarte probabil și în datele din 2021.
Foarte multe farmacii au dus-o foarte greu și aduceți-vă aminte acum un an jumătate discutam despre ce este de făcut ca să avem farmacii pentru că se preconizau niște reduceri foarte masive, atât în companiile farmaceutice, cât și în rețelele de distribuție. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News