Data publicării:

Iulian Iancu: Prețul energiei a scăzut cu 40%, dar distribuitorul a luat partea leului

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, a făcut o dezvăluire șocantă. Prețul de producție pentru energia electrică a scăzut de la 50,5 euro pe MWh, în 2008, la 31,5 euro pe MWh, în 2014, cu aproape 40%, dar această scădere nu a fost simțită nici de consumatori nici de producători, pentru că distribuitorii au luat "partea leului".

Alegeri prezidentiale 2024

"S-a înregistrat în acest an o scădere a prețului la producător. Un salt fenomenal, de la 50,5 euro pe MWh, în 2008, la 31,5 euro pe MWh, în 2014. Un plus extrem de atractiv pentru consumator, dar el nu s-a regăsit la consumator.

Și, uitându-ne, vedem că s-a dus către distribuitor, transportator și a mai fost absorbit de niște taxe. Uitându-ne, de asemenea, în structura prețului, observăm că s-au înregistrat creșteri extraordinare la tariful de distribuție. Deci, distribuitorul a luat partea leului dintre toți jucătorii din piață. Cel care suferă în continuare este producătorul. Iar la distribuție nu regăsim acest plus în tarif în calitatea serviciilor, pentru că avem un număr foarte mare de reclamații", a explicat Iulian Iancu.

Citește și: Iulian Iancu: Rusia a băgat 82 de milioane de euro în manifestările împotriva gazelor de șist

Mai mult, deputatul a vorbit și despre problemele pe care le au consumatorii cu distribuitorii în soluționarea reclamațiilor, al căror număr a crescut în ultima perioadă.

"Termenele sunt foarte lungi. Aici, campion în sens negativ este Enel, unde perioada medie de soluționare este de 43 de zile, deși termenul legal este de maximum 30 de zile", a subliniat Iancu.

În opinia sa, toți operatorii din energie sunt obligați prin lege să își publice toate costurile, având în vedere că sunt reglementate de ANRE, ceea ce le conferă postura de monopol.

El a reclamat și atitudinea furnizorilor de energie față de consumatorul casnic.

"Consumatorul casnic, dacă îndrăznește să-și schimbe furnizorul, ceea ce ne dorim cu toții, este penalizat de la simplu la dublu. Așa că se întoarce în zona captivă și nu mai face un pas", a adăugat Iancu.

Citește și: Enel părăsește România. Vezi MOTIVUL pentru care italienii renunţă la afacerea din România și Slovacia

Președintele comisiei de specialitate din Camera Deputaților este de părere că, în contractul de management al distribuitorilor, ar trebui introdusă și o clauză de penalizare, în caz de nerealizare a investițiilor, pentru că managerii se folosesc de o serie de scuze pentru nerealizarea investițiilor, în timp ce cheltuielile administrative cresc spectaculos.

"Să ne uităm la investiții: 9%! Atunci, trebuie să penalizăm managerul. (...) Este posibil să avem cheltuielii administrative la distribuitor de 55%?! Și noi le preluăm și le introducem în tarif", a mai spus deputatul.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel