Îți cade părul? Prepară o mască eficientă din muștar, care regenerează podoaba capilară
Dacă te confrunți cu o astfel de situație precum căderea părului, atunci sigur că există o soluție. Îți sugerăm să încerci o mască de păr cu muștar.
Rețeta este foarte simplă, iar rezultatul te va bucura. Masca cu muștar trebuie aplicată doar pe rădăcinile părului și nu pe lungime. Dacă masca este aplicată pe lungime, părul va fi fragil și uscat.
O masca pe bază de muștar este foarte eficientă datorită componentelor conținute de muștar. Compoziția chimică a muștarului este o sursă de vitamine, acizi organici și uleiuri, având un efect pozitiv asupra părului.
Îți vopsești părul acasă? Atenție la consecințe!
Vei avea nevoie de ingrediente foarte simple pentru a pregăti masca. Muștar pudră, gălbenuș, ulei (măsline, migdale), zahăr (dar se poate și fără el), apă. Folosește apă caldă pentru mască. Amestecă toate ingredientele și adaugă, treptat, apă. Ai nevoie de 3-4 linguri de apă, dar ai grijă la consistență.
Rețeta, pas cu pas
Se amestecă două linguri de ulei și un gălbenuș. Adaugă două linguri de muștar uscat și apă fierbinte. Amestecă foarte atent, astfel încât să nu existe cocoloașe. Se adaugă zahăr pentru a spori efectul de ardere. Masca trebuie să aibă o consistență groasă. La o astfel de mască poți adăuga și câteva picături de ulei esențial: lavandă, rozmarin.
Nu mai folosi produse cu retinol vara. Sunt periculoase!
Aplică masca pe rădăcinile părului și masează cu vârful degetelor. După aplicarea măștii, pune o pungă pe păr, apoi un prosop. Ține masca pe păr circa 40 de minute. Clătește cu apă caldă și șampon. Masca se spală ușor de pe păr. O astfel de mască este bună pentru creșterea părului. Poți face această masca o dată la 7 zile.
Sfaturi importante
Folosește doar pudră de muștar proaspăt pentru mască. Muștarul gata preparat, care se vinde în magazine și supermarketuri, nu este potrivit. Un astfel de muștar are oțet și aditivi. La măștile de păr trebuie adăugată doar pudră uscată, acest lucru este important!
Aplică masca doar pe rădăcinile părului. Măștile sunt folosite pentru părul gras, dar nu și pentru părul uscat. Amestecă masca până la o consistență omogenă, asigurându-vă că nu există cocoloașe.
Ceaiul reface și întărește părul. Află cum se face masca care te scapă de mătreață
Testează masca pe încheietura mâinii pentru a te asigura că nu ai alergii sau iritații. Înainte de procedură, aplică puțin ulei de măsline pe rădăcinile părului pentru a proteja părul de efectele agresive ale muștarului. Masca de muștar se aplică pe părul murdar. După spălare, clătește părul cu un decoct de ierburi sau apă cu oțet de mere.
Măștile de păr cu muștar au un efect pozitiv, dar dacă pe scalp există microfisuri și răni, atunci procedura nu trebuie făcută. Muștarul poate usca scalpul și provoca mătreață. Dacă ai un scalp sensibil, asigură-te că testezi masca înainte de aplicare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News